Perspectivă Globală

Președintele Turciei se implica în soluționarea conflictului din Golful Persic

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a efectuat o vizită oficială cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani. Președintele Erdogan a ajuns la Doha după întâlnirea cu regele și prințul Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdulaziz al-Saud și respectiv Mohammed bin Salman de pe 23 iulie la Jeddah, pentru a discuta despre criza din Qatar. Vizita a avut ca scop implicarea președintelui turc în atenuarea crizei diplomatice în mijlocul căreia se află Qatarul și alte patru națiuni arabe, incluzând Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrain. Astfel, Erdogan a vizitat Arabia Saudită și Kuwait în cadrul unui turneu în Golf menit să ajute la diminuarea conflictului.

Erdogan a sosit la Doha pe 24 iulie, fiind întâmpinat de către emirul Qatarului Tamim bin Hamad Al Thani, după întâlnirea cu regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdulaziz al-Saud. Arabia Saudită se află în fruntea blocului de state care au sancționat Qatarul. Președintele Erdogan a declarat că întâlnirile au avut scopul de a găsi o soluție la criza din Qatar, declanșată la începutul lunii iunie. Qatar este supus sancțiunilor din partea Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Bahrainului și Egiptului, fiind acuzat că susține extremiști și grupuri teroriste și că este aliat al Iranului.

Țările menționate i-au prezentat Qatarului o listă de 13 cerințe ce trebuie îndeplinite pentru ridicarea sancțiunilor și restabilirea relațiilor. Printre aceste cerințe au fost incluse: închiderea rețelei Al-Jazeera, ruperea legăturilor cu Iranul și închiderea bazei militare Turcești din Qatar (deschisă în 2016).

Criza din Qatar ce a izbucnit luna trecută îi implică pe alți doi parteneri economici ai Ankarei, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pe de o parte și pe cel mai apropiat partener strategic al Turciei din regiune, Qatar, pe de alta. Boicotul instituit de cele patru țări a forțat emiratul să importe produse alimentare pe cale maritimă și aeriană pentru a satisface nevoile de bază ale populației sale de 2,7 milioane de locuitori. Turcia are o bază militară în Qatar, considerându-l un aliat-cheie în regiune.

Purtătorul de cuvânt al Președinției turcești, Ibrahim Kalinsaid, a susținut că președintele Erdogan și-a exprimat sprijinul pentru eforturile de mediere conduse de Kuwait și a declarat că inițiativele în curs pentru rezolvarea crizei prin dialog ar trebui să continue. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, care l-a însoțit pe Erdogan în vizitele sale în regiunea Golfului, a declarat că Turcia încearcă să organizeze discuții directe între părțile aflate în conflict.

Erdogan este cel de-al cincilea vizitator la nivel înalt din afara Golfului care încearcă să rezolve disputa de la izbucnirea acesteia pe 5 iunie 2017.

Diplomați din Marea Britanie, Franța, Germania și Statele Unite au vizitat toate țările din regiune implicate, subliniind îngrijorarea pentru o posibilă extindere a crizei dincolo de zona Golfului. Ministrul britanic de Externe Boris Johnson cere ca embargoul asupra Qatarului să fie înlăturat. Acesta a susținut apelul la dialog al emirului Qatarului pentru rezolvarea disputei diplomatice.

 Kuwait a încercat, de asemenea, să medieze disputa, însă până acum eforturile nu au avut succes. Încercările Kuwaitului și Occidentului de a pune capăt crizei nu au dat rezultate până la momentul actual.

Turcia și Qatar au fost susținători importanți ai mișcării Frăției Musulmane, în timp ce Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au desemnat Frăția drept organizație teroristă. Turcia a respins ultimatumul Arabiei Saudite si al aliaților săi și a trimis mai multe trupe în Qatar pentru menținerea ordinii și securității.

Turcia a ajutat Doha în timpul închiderii legăturilor terestre, maritime și aeriene dintre Qatar și cei trei vecini GCC (Gulf Cooperation Council) – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite si Bahrain. Ankara a accelerat trimiterea trupelor la noua sa bază de lângă Doha în primele etape ale crizei, când șeicul Tamim a fost supus unei presiuni acute. De asemenea, Turcia a trimis sute de transporturi aeriene cu alimente și alte mărfuri pentru a compensa pierderea unui mare volum comercial. La rândul lor, forțele speciale din Qatar au fost dispuse să-l protejeze pe președintele Erdogan după ce lovitura de stat din 2016 nu a reușit să-l înlăture de la putere.

Principalele firme de construcții din Turcia încearcă să obțină contracte în Doha în număr tot mai mare. Una dintre prioritățile Turciei este de a atrage investiții străine și capital din Qatar, una dintre cele mai bogate țări din lume. Investițiile qatarezilor în Turcia depășesc 20 de miliarde de dolari, cu precădere în agricultură, turism și imobiliare și se așteaptă ca, în cațiva ani, investițiile să fie mai mari. Aceste aspecte sugerează nivelul elevat al relațiilor bilaterale dintre cele două state.

Președintele Erdogan a părăsit Qatarul după ce nu a reușit să ajute la rezolvarea conflictului din Golf. Conform agenției de știri QNA (Qatar News Agency), emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al-Thani, a revizuit evoluțiile regionale, în special criza din Golf și eforturile de a le rezolva prin mijloace diplomatice. Agenția a declarat că discuțiile cu președintele Turciei au vizat, de asemenea, eforturile comune de combatere a terorismului și cooperarea în domeniul apărării și al economiei.

Diverse pagini web și câteva canale de televiziune legate de Qatar au fost deblocate în Arabia Saudită, dar schimbarea a apărut dintr-o problemă tehnică. Ca parte a boicotului împotriva Qatarului, autoritățile din Arabia Saudită și Emirate au blocat rețeaua de televiziune Al Jazeera și canalele spin-off ale beIN Sports finanțate de Qatar. Însă, în dimineața zilei de 24 iulie, spectatorii din Arabia Saudită au raportat că beIN Sports și paginile web au fost puse din nou în funcțiune, în timp ce canalul Al Jazeera a rămas blocat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s