Asia Centrală

Programul CAREC: Coridorul 6

Alexandra Colcer

Coridorul 6 conectează Europa și Orientul Mijlociu de Asia de Sud (Afganistan, Kazahstan, Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan). Se desfășoară de la nord la sud, unind Federația Rusă cu porturile  din Iran și Pakistan.

  • Coridorul 6a include atât căi rutiere, cât și ferate, și leagă țărmul nord-vestic al Mării Caspice de portul Gwadar din Pakistan, străbătând orașele Krasnyi Yar (rutier) și Aksaraskaya (feroviar) din Rusia, Kurmangazy (rutier) și Ganyushking (feroviar) din Kazahstan, Karapalkastan (rutier și feroviar), Bukhara, Termez din Uzbekistan, Hairatan, Mazar-e-Sharif, Kandahar din Afganistan și Chaman, Surab, Gwadar din Pakistan.
  • Coridorul 6b este, de asemenea, format din căi rutiere și feroviare, și străbate preponderent aceleași țări ca precedentul: pornește din Rusia, mai exact din Novomarkovka (rutier) / Kos Aral (feroviar), ajunge în Kazakhstan în Zhaisan (rutier și feroviar), Aral, Saryagash / Yallama (feroviar) și Zhibek Zholy (rutier), mai apoi în Uzbekistan – Keles (feroviar) și Gisht Kuprik (rutier), Termez / Airatom (feroviar și rutier), continuându-se în Afganistan – Hairatan (feroviar și rutier), Islam Qala, și mai apoi Iran (Dogharoun) și din nou Afghanistan (Kandahar) pentru ca în final să ajungă în Pakistan – Chaman, Basima și Gwadar.
  • Coridorul 6c are același punct de pornire ca 6b și include aceleași orașe rusești, kazahe și o parte din cele uzbece: din Khavast (Uzbekistan) ajunge în Tadjikistan, unde traversează Istaravshan, Kurgonteppa și Panji Poyon; întră în Afghanistan – Shirkan Bandar, Kabul, Torkham (rutier) și, în final, ajunge în Pakistan, unde străbate următoarele localități urbane: Landi Kotal (rutier), Lahore, Muzaffargarh și se încheie în portul Karachi.
  • Coridorul 6d leagă Rusia (Krasnyi Yar – rutier și Aksaraskaya – feroviar) de portul pakistanez Gwadar, prin Kurmangazy (rutier) și Ganyushking (feroviar) din Kazakhstan, Bereket, Ashgabat și Mary din Turkmenistan, Herat (Afghanistan), Dogharoun (Iran), Kandahar (Afghanistan), Chaman, Surab și Gwadar (Pakistan).
  • Coridorul 6e este o extensie feroviară care leagă Kazahstanul de Iran prin intermediul Turkmenistanului.

1.png

Sursă: CAREC Transport and Trade Facilitation Strategy 2020, pg. 54

Coridorul 6 include 10.600 km de drumuri rutiere, 7.200 km de căi ferate și 5 centre logistice, fiind un coridor de legătură nord-sud, cu importanță strategică prin conectarea zonelor închise cu zonele portuare.

Importanța acestui coridor este dată de intensitatea traficului feroviar din secțiunile de graniță uzbeco-kazahe și afgano-pakistaneze. Mai mult, Coridorul 6 are o importanță sporită și datorită faptului că acesta conectează țările fără ieșire la mare la porturile din sudul regiunii, favorizând astfel comerțul cu bunuri din Europa și nu numai. Relieful abrupt, numeroasele puncte de trecere a frontierei și diferența de ecartament a căilor ferate pot fi privite ca factori care îngreunează transportul de bunuri în acest coridor. Principalele produse transportate de-a lungul Coridorului 6 sunt fructe, legume și textile, din Uzbekistan în Moscova sau Samara, în Rusia. Importurile sunt reprezentate de mașini și produse agricole din Moscova, Ekaterinburg și Sankt Petersburg.

De-a lungul Coridorului 6 au fost dezvoltate treizeci și opt de proiecte: șase în Afghanistan, trei în Kazahstan, paisprezece în Pakistan, șase în Tadjikistan, unul în Turkmenistan și opt în Uzbekistan. Proiectele vizează construcția de drumuri, împreună cu reconstrucția unei căi ferate și a unui tunel în Afganistan, dar și reabilitarea și construcții de drumuri și autostrăzi pentru Kazahstan. Pakistanul beneficiază de construcții și prelungiri de autostrăzi și reabilitări de cale ferată, în timp ce în Tadjikistan se construiește un centru logistic, fiind totodată modernizate căile rutiere. Proiectul implementat în Turkmenistan vizează construirea căii ferate Atamurat–Ymamnazar–Aqina. În Uzbekistan se dezvoltă proiecte care privesc electrificarea căilor ferate, reconstrucția de drumuri  rutiere și a aeroportului Termez.

Printre proiectele implementate se numără:

  • Reabilitarea și reconstrucția a 113 km de drum în Tadjikistan, de la Ayni până la Panjakent și granița cu Uzbekistanul;
  • Construirea unei linii de cale ferată de 75 km în Afganistan, cu infrastructură de sprijin asociată și diverse facilități: stație de cale ferată de la Hairatan, stația de cale ferată și de transbordare la Mazar-e-Sharif, sisteme de semnalizare și telecomunicații și instalații de siguranță;
  • Îmbunătățirea a 131 de kilometri ai autostrăzii A-380 din Uzbekistan, care cuprinde în total 1.204 de kilometri și se desfășoară de la granița kazahă în nordul Uzbekistanului spre Afganistan și Turkmenistan în sud;
  • Reabilitarea a 140,3 km de autostradă de la Mazar-e-Sharifa către Dara-i-Suf și a 98,9 km de drum rutier Bamian-Yakawlang în Afghanistan;
  • Îmbunătățirea drumurilor naționale din Afghanistan;
  • Reconstrucția și îmbunătățirea a 210 kilometri din centura Andkhoy-Qaisar în Afghanistan;
  • Reabilitarea a șapte aeroporturi regionale din Afghanistan – Bamyan, Chaghcharan, Faizabad, Farah, Maimana, Qalai-Naw și Zaranj – inclusiv reconstrucția pistei și a căilor de acces;
  • Repararea și reabilitarea unei secțiuni de 392 km a drumului din Afganistan care leagă Pul-e-Khumri de Andkhoy via Naibabad, Mazar-e Sharif și Sheberghan;
  • Repararea și reabilitarea unei legături de 55 km spre granița cu Uzbekistanul de la Naibabad până la Hairatan (în Afghanistan)
  • Construirea unei linii electrice de 220 kV în Afganistan, de la Hairatan pană la frontiera Uzbekistanului prin Naibabad către Pul-e Khumri și a alteia de 110 kV de la Naibabad la Mazar-e-Sharif

Dintre proiectele în desfășurare merită amintite:

  • Modernizarea unei secțiuni de drum de aproximativ 33 km între Dushanbe și Chashmasoron (Tadjikistan);
  • Construirea unei autostrăzi cu patru benzi și o lungime de 64 km, care va conecta orașele Shorkot și Khanewal din provincia Punjab (Pakistan);
  • Realizarea a 300 km de drum rutier între capitalele și centrele administrative ale provinciilor Aktobe și Artyrau din vestul Kazahstanului și reabilitarea un drum de legătură de 135 km între Mukur și Kulsary tot în Kazahstan;
  • Reconstruirea a 108 km de drum rutier de la Beharak până la Eshkashim (Afghanistan);
  • Modernizarea a 188 km din secțiunile de drum rutier Sapary–Jalalabad, Sharan–Angoor Ada și Chan-e-Anjir–Gereshk din Afghanistan;
  • Reabilitarea a 90 km din secțiunea Qaisar-Bala Murghab a drumului Herat-Andkhoy și construirea a aproximativ 143 km din secțiunea Bala Murghab-Laman (toate în Afghanistan);
  • Îmbunătățirea a 145 km de drumuri și întreținerea unei noi linii de cale ferată de 75 km între Hairatan și Mazar-e-Sharif (Afghanistan);
  • Electrificarea a 140 km de cale ferată pe ruta Marakand – Karshi (Uzbekistan);
  • Modernizarea și reconstrucția secțiunilor rutiere de circa 788,5 km în regiunea Kyzylorda din Kazahstan, dar și a secțiunilor rutiere de aproximativ 273,4 km din regiunea sudică a Kazahstanului, de la granița Kyzylorda până la Shymkent;
  • Construirea a 143 km de drum de la Bala Murghab la Leman (Afganistan).

Valoarea totală a proiectelor cumulează 5.262.720.000 USD, acestea având ca finanțatori: Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Mondială, Fondul Afghan pentru infrastructură, Fondul pentru energie curată, Departamentul pentru Dezvoltare Internațională, Uniunea Europeană, OPEC, guvernele statelor implicate, Fondul pentru reducerea sărăciei din Japonia, Kreditanstalt for Wiederaufbau, Biroul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect.

2

Sursă: https://twitter.com/search?q=carec%20corridor%206%20&src=typd

Surse:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s