Asia Centrală

PROGRESELE UZBEKISTANULUI ÎN DOMENIUL TEHNOLOGIC

Cristian Istrate

Uzbekistan este unul dintre cele mai studiate state din regiunea Asiei Centrale întrucât joacă un rol pivotal în afacerile regionale. În primul rând, are o poziție centrală. însemnând că este mărginit la granițe de către toate celelalte state din regiune. În al doilea rând, Uzbekistanul este al doilea stat din Asia Centrală ca întindere și primul din punct de vedere al populației. Mai exact, aproximativ jumătate din populația regiunii locuiește în Uzbekistan. La aceste aspecte se pot adăuga bogăția țării în petrol și gaze naturale, dar și perspectivele pozitive pe care le pot aduce investițiile în sectorul agricol.[1]

Unul dintre obiectivele centrale ale acestui stat este dezvoltarea tehnologică. În anul 2017 a fost semnat decretul de înființare a Ministerului Dezvoltării Inovatoare, iar cu acest prilej a fost formulată și aprobată o strategie pe perioada 2017-2021 pentru obținerea dezvoltării sustenabile. Printre punctele cheie ale strategiei se numără:

  • introducerea inovației în administrația publică pentru a simplifica accesul și a eficientiza rezultatele serviciilor publice;
  • crearea unei infrastructuri moderne care să răspundă necesităților societății și care să conducă spre dezvoltare;
  • acordarea și implemenarea de investiții în domeniul dezvoltării;
  • stimularea cercetării și dezvoltării, precum și încurajarea tinerilor de a accede la domenii cheie ale cercetării;
  • înființarea unor noi laboratoare științifice și experimentale; schimbarea accentului pe tehnologiile ecologice și economisirea energiei;
  • introducerea tehnologiilor avansate în domeniul sănătății pentru depistarea timpurie a problemelor de sănătate, tratarea la timp, dar și prevenirea [2]

O atenție specială este acordată și agriculturii deoarece unul din punctele strategiei prevede identificarea și introducerea unor noi tehnologii în sectorul agrar și identificarea unor noi soiuri de plante. Prin această prevedere se urmărește creșterea capacității de exportare, precum și asigurarea securității alimentare a Uzbekistanului.

Parteneriate și proiecte

Strategia prevede ca institutele de cercetare ale țării să identifice noi oportunități de cooperare cu alte state în domeniul cercetării. Un pas important a fost realizat în luna mai a anului curent, atunci când Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO)  a stabilit o întâlnire cu Institutul de Cercetare al Fibrelor Naturale din Uzbekistan și cu firma germană Festo Group pentru inițierea unui program special de cooperare în domeniul industrial.[3] Chiar dacă aderarea Republicii Uzbekistan la UNIDO s-a realizat încă din 1994, acesta este primul proiect real de cooperare între cele două entități.

În ceea ce privește domeniul economic, în special sectorul bancar, s-au realizat progrese și s-au încheiat parteneriate, cum ar fi cel cu Banca Mondială. Cooperarea dintre cele două entități are la bază oferirea consultanței tehnice cu scopul îmbunătățirii gestiunii economice și financiare a Uzbekistanului. Cele mai importante trei puncte cheie abordate de Banca Mondială în acest parteneriat sunt reprezentate de creșterea competitivității și a sectorului privat, modernizarea sectorului agricol, dar și dezvoltarea serviciilor publice.[4]

Chiar și așa, accentul este pus pe agricultură deoarece Uzbekistan deține un potențial mare din acest punct de vedere, iar acest sector poate contribui decisiv la creșterea sustenabilă a economiei statului. În acest caz, Banca Mondială susține dezvoltarea infrastructurii de irigare, gestionarea eficientă a resurselor pământului, dar și a apei.

Entitățile naționale din domeniul industrial au avut în vedere identificarea unor parteneri strategici străini pentru eficientizarea proiectelor pe care și le-au propus. În luna mai, firma cu capital rus Rostselmash a început asamblarea echipamentelor sale în Uzina agricolă Chirchik. Se estimează că primul lot de mașini ruse de recoltat furaje realizate în Uzbekistan va număra 20 de exemplare. Producția va crește treptat în funcție de cerințele viitoare.

Parteneriate similare sunt preconizate să fie încheiate între Uzbekistan, Belarus, Pakistan, Coreea de Sud. Partea uzbekă este în pline tratative cu potențialii parteneri, încercând să prezinte avantajele unei colaborări solide.[5]

Unul dintre proiectele de viitor ale Uzbekistanului prevede utilizarea dronelor în agricultură, având drept scop monitorizarea culturilor agricole pe câmpuri, a tuturor legumelor, dar și pentru evaluarea germinării. De asemenea, acestea vor putea identifica zonele de teren arabil necultivate, vor putea realiza o evaluare a calității solului pentru a identifica cu o ușurință mai mare nivelul de complexitate al lucrărilor agricole care trebuie efectuate pentru a obține o anume cantitate de recoltă. Primele drone utilizate în teste se numesc Ptero G1.[6]

Alte arii de interes

Un alt domeniu important spre care Uzbekistanul își îndreaptă atenția este cel al apărării, fapt pentru care autoritățile guvernamentale caută să identifice oportunități de colaborare, alocă 4% din PIB domeniului militar și doresc o reîmprospătare a industriei militare. Pentru o viziune coerentă, a fost adoptată în anul 2017 noua Doctrină a Apărării, aflată și astăzi în vigoare. Obiectivul final este de a transforma armata uzbekă într-una modernă pentru a putea lupta eficient împotriva terorismului. Administrația Prezidențială a Uzbekistanului își dorește consolidarea și intensificarea relațiilor cu Rusia și China pentru a-și putea înzestra armata cu sisteme de armament moderne achiziționate de la acestea. Alocarea a 4% din PIB în anul 2018 pentru domeniul apărării demonstrează demersurile Uzbekistanului pentru revigorarea și dezvoltarea industriei naționale de armament.[7]

Alături de apărare, industrie, agricultură și sistemul bancar, un alt domeniu de importanță strategică este cel energetic. Uzbekistanul este pe deplin independent din punct de vedere energetic datorită bogatelor rezerve de petrol și gaze naturale pe care le deține. În anul 2017, Guvernul a adoptat un program special pe o durată de 5 ani pentru a crește producția de gaz cu până la 53,5 miliarde metri cubi și producția de petrol cu 1,9 milioane de tone până în 2022. De asemenea, sunt planificate investiții pentru finanțarea și construirea facilităților petrochimice, din dorința de a schimba accentul de pe exportul materiilor prime pe exportul produselor finite. Alte măsuri din domeniul energetic vizează utilizarea energiei alternative. Spre exemplu, prima stație solară din regiune este situată lângă Samarkand și se preconizează o producție a energiei de aproximativ 100 milioane MW/an. Până în 2022 se dorește construirea a altor 4 astfel de proiecte.[8]

Strategia de dezvoltare a Uzbekistanului pentru următorii ani prevede implementarea inovațiilor și în domeniul telecomunicațiilor și informaticii, dar și o serie de măsuri pentru încurajarea cercetării în domeniu. Una dintre măsurile propuse este scutirea de impozit pe venit a IT-iștilor până în 2020. Eligibilitatea este dată de apartenența acestora în registrul național În plus, dacă numărul produselor finite exportate depășește 50% din totalul celor vândute, atunci scutirea de impozit se prelungește cu până la 2 ani. De asemenea, sunt scutite de taxe acele entități care achiziționează softweare și echipamente noi.[9]

Ambasada Uzbekistanului în New Delhi descrie țara ca fiind una atractivă pentru investitorii străini din motive precum: stabilitate politică și macroeconomică; locația avantajoasă în raport cu celelalte state din Asia Centrală, dar și cu Afganistanul; acordurile de comerț liber existente între Uzbekistan și țările din Comunitatea Statelor Independente; infrastructură teritorială bine dezvoltată; prezența multiplelor zone economice libere în diverse zone ale țării; existența unor politici speciale menite să asigure protecția investitorilor străini; sistem bancar stabil, dar și un sistem educațional bine pus la punct.[10]

Evoluția Uzbekistanului după perioada Sovietică este de necontestat. Este un stat care și-a identificat foarte bine potențialul și a studiat cu precizie cauzele dezvoltării Occidentului. Dincolo de factorii geografici favorabili, acest stat a înțeles că cercetarea este elementul central al dezvoltării, iar investiția în cercetare aduce multiple beneficii în viitor. Politicile de dezvoltare și inovație aplicate în domenii cheie, cum ar fi infrastructura, industria, apărarea, sistemul bancar, agricultura, energia vor transforma cu certitudine Uzbekistanul într-un lider regional, nu doar ca putere și influență, ci și ca exemplu de dezvoltare pentru celelalte state aflate în Asia Centrală.

Bibliografie

Referințe

[1] ***Uzbekistan´s Pivotal Role in Central Asia, în https://geopoliticalfutures.com/uzbekistans-pivotal-role-central-asia/ accesat la data de 28 mai 2018.

[2] ***Main vectors of Uzbekistan´s innovative development strategy, în http://tashkenttimes.uz/national/1752-main-vectors-of-uzbekistan-s-innovative-development accesat la data de 28 mai 2018.

[3] ***The Ministry of Innovative Development strengthens cooperation with UNIDO, în http://www.uzbekembassy.in/the-ministry-of-innovative-development-strengthens-cooperation-with-unido/ accesat la data de 28 mai 218.

[4] ***Pursuing Development Goals in Uzbekistan, în http://www.worldbank.org/en/country/uzbekistan/brief/supporting-uzbekistans-development, accesat la data de 28 mai 2018.

[5] ***Uzbekistan: investments, innovations and competent approach, în https://mfa.uz/en/press/news/2017/05/11082/ accesat la data de 28 mai 2018.

[6] ***Uzbekistan to use drones technology for agriculture, în http://caan.asia/en/2018/01/25/uzbekistan-to-use-drones-technology-for-agriculture/ accesat la data de 28 mai 2018.

[7] ***Uzbekistan plans to rebuild its military, în https://21stcenturyasianarmsrace.com/2018/01/17/uzbekistan-plans-to-rebuild-its-military/ accesat la data de 29 mai 2018.

[8] Umid Aripdjanov, Energy 2018- Uzbekistan, în https://www.globallegalinsights.com/practice-areas/energy-laws-and-regulations/uzbekistan accesat la data de 29 mai 2018.

[9] ***IT Telecommunications and innovation, în https://www2.deloitte.com/content/dam/Deloitte/kz/Documents/uzbekistan/IT%20Telecommunications%20and%20innovation.pdf, accesat la data de 29 mai 2018,  p. 2.

[10] ***Why Uzbekistan is attractive as a business destination?, în http://www.uzbekembassy.in/invest-in-uzbekistan/ accesat la data de 29 mai 2018.

Surse web: 

  1. ***IT Telecommunications and innovation, în https://www2.deloitte.com/content/dam/Deloitte/kz/Documents/uzbekistan/IT%20Telecommunications%20and%20innovation.pdf;
  2. ***Main vectors of Uzbekistan´s innovative development strategy, în http://tashkenttimes.uz/national/1752-main-vectors-of-uzbekistan-s-innovative-development;
  3. ***Pursuing Development Goals in Uzbekistan, în http://www.worldbank.org/en/country/uzbekistan/brief/supporting-uzbekistans-development;
  4. ***The Ministry of Innovative Development strengthens cooperation with UNIDO, în http://www.uzbekembassy.in/the-ministry-of-innovative-development-strengthens-cooperation-with-unido/;
  5. ***Uzbekistan´s Pivotal Role in Central Asia, în https://geopoliticalfutures.com/uzbekistans-pivotal-role-central-asia/;
  6. ***Uzbekistan plans to rebuild its military, în https://21stcenturyasianarmsrace.com/2018/01/17/uzbekistan-plans-to-rebuild-its-military/;
  7. ***Uzbekistan: investments, innovations and competent approach, în https://mfa.uz/en/press/news/2017/05/11082/;
  8. ***Uzbekistan to use drones technology for agriculture, în http://caan.asia/en/2018/01/25/uzbekistan-to-use-drones-technology-for-agriculture/;
  9. ***Why Uzbekistan is attractive as a business destination?, în http://www.uzbekembassy.in/invest-in-uzbekistan/;
  10. Aripdjanov, Umid, Energy 2018- Uzbekistan, în https://www.globallegalinsights.com/practice-areas/energy-laws-and-regulations/uzbekistan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s