Asia Centrală

Naționalismul etnic – o barieră pentru cooperare în Asia Centrală

Bianca Cristina Pârvu

Asia Centrală, cuprinzând republicile Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan, se bucură de prezența unor numeroase grupuri etnice diferite răspândite asimetric pe teritoriul său. Ca urmare a istoriei îndelungate caracterizate de tribalism, schimbări ale alianțelor geopolitice, probleme privind trasarea frontierelor și competiția între grupurile locale, dezvoltarea Asiei Centrale a încetinit în mod considerabil din cauza lipsei cooperării intraregionale, accentuată de obținerea independenței în anul 1991, când noile entități formate își conturau o identitate proprie. Factorul esențial care stă la baza reticenței în cooperarea intraregională este omniprezența naționalismului și a tensiunilor etnice.

Pentru început, arhitectura regională modernă a Asiei Centrală a fost puternic influențată de către vecinul său rus. Sub puterea țaristă, în secolul al XIX-lea, Asia Centrală a fost împărțită în două zone principale- Turkestan (Guvernul General al Turkestanului) și Steppe–oblasti[1] care a fost dominat de tribalism. Mai târziu, în timpul regimului sovietic[2], frontierele au fost retrasate, în 1936, apărând noi divizii – Khiva, Bukhara și Kokand.

Politicile lui Iosif Stalin au jucat un rol important în ceea ce privește conturarea identității  republicilor de astăzi. În această perioadă au fost create noi unități administrative în care grupurile etnice au primit poziții ierarhice preferențiale în fiecare stat, proporțional numărului și zonei  dominante de activiate. În plus, apartenența la un grup etnic antrena politici diferite în concordanță cu aspectele culturale și teritoriale, mărind în același timp complexitatea regională[3]. Drept urmare, sentimentul naționalist a început să se dezvolte în Asia Centrală, afectând simultan în mod negativ relațiile dintre diferitele etnii.

Impactul a fost sensibil și complex în natura sa deoarece tensiunile s-au dezvoltat atât pe plan intern, unde triburile au contestat noile domenii de influență, cât și pe plan regional, între zonele nou conturate.

După căderea URSS-ului și apariția oficială a noilor state independente din Asia Centrală, efectele menționate anterior s-au adâncit, luptele interne au dus la instabilitate politică, la conflictele de demarcare a frontierelor, dar și la creșterea concurenței regionale[4]. De exemplu, în cazul Tadjikistanului, luptele interne tribale pentru dominație în noul cadru au rezultat într-un război ale cărui efecte sunt încă prezente și azi.

Doctrine

La nivel regional, doctrina pan-turcică nu era suficient de puternică pentru a influența Asia Centrală, la fel ca eurasianismul care nu s-a extins pe deplin în regiune, fiind sprijinit doar de Kazahstan[5]. În contrast cu aceste doctrine, impulsul naționalist a fost adoptat încă de la început de Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. În cele din urmă, naționalismul etnic a fost adoptat de toate cele cinci republici pentru a distinge propriul grup etnic de minoritățile din zonă, pe baza legilor oficiale, reinterpretărilor istorice, crearea de mituri care reflectă cultul personalității liderilor politici și altele similare[6]. Spre deosebire de perioada sovietică, naționalismul etnic după 1991 a fost o reacție din interiorul statelor, nu o poziție impusă din afară. De asemenea, a determinat atât sentimentul apartenenței la un grup etnic dominant, cât și excluderea minorităților. Mai mult, naționalismul etnic a fost dovada că practicile sovietice erau încă prezente și s-au manifestat prin suprimarea drepturilor și libertăților atât a instituților cât și a cetățenilor, dar și prin alegeri nedemocratice.

Se poate considera faptul că național etnic este direcționat atât către exterior (către ruși și chinezi), cât și către interior (către cetățeni ai țării din grupuri etnice minoritare). Practicile diferite determină ce fel de restricții vor fi cel mai probabil aplicate.

Efecte ale naționalismului etnic direcționate extern

Astăzi, Turkmenistanul și Uzbekistanul ar putea fi considerate cele mai autoritare state regionale, după eliminarea opoziției politice și crearea unor partide de opoziție controlate de stat[7]. Potrivit Indicelui Libertății din 2017,  nici Kazahstan[8], Kârgâzstan[9] și Tadjikistan[10] nu sunt complet state libere, iar singura republică mai apropiată de principiul libertății este Kârgâzstanul. Un exemplu în această privință este Kazahstanul, care a refuzat să ofere cetățenilor dubla cetățenie rușilor de pe teritoriul său, în timp ce kazahii din diaspora se bucură de acest privilegiu. Un alt exemplu în acest sens este impunerea cerinței de cunoaștere a uzbecii, limba oficială a Uzbekistanului, hotărâtă prin lege și care reprezintă un impediment major pentru rușii și tadjicii etnici pentru obținerea de locuri de muncă[11].

Efecte ale naționalismului etnic direcționate intern

Status quo-ul regional a fost marcat de inegalitățile economice și sociale bazate pe o strânsă cooperare între elitele politice și grupurile de influență. Asia Centrală a fost o regiune formată în mod tradițional din triburi. Prin urmare, elitele politice, inițial membri cu poziții înalte în triburi influente, ale căror resurse le-au ajutat să acceadă la  putere, au menținut legăturile și adesea, au acordat o preferință specială grupului lor de origine odată stabilite în pozițiile lor. De exemplu, președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, a fost membru al grupului Samarkand, care a sprijinit eforturile sale politice. În timpul președinției sale, Karimov a susținut și tribul, limitând influența altor grupuri concurente în guvern sau deciziile sale, cum ar fi Fergana, Bukhara, Khwarazm și Surkash. Același scenariu a fost repetat în Kârgâzstan, unde președintele Askar Akayev a fost susținut de clanul Sary-Bagysh din Valea Karaka, care a condus la marginalizarea grupurilor sudice. După cum am menționat deja, aceste practici au condus la un război civil în Tadjikistan între triburile regionale Khudjant, Kuliab, Badakhshan și Gissar, pe măsură ce tensiunile au crescut după ce țara și-a câștigat independența. Una dintre strategiile de diminuare a efectelor tensiunilor etnice adoptate de noile state a fost încurajarea formării unei noi identități naționale bazate pe tradiții comune.

Concluzii

În concluzie, naționalismul etnic încurajat în timpul perioadei soviectice cu scopul de a diminua tribalismul și a ușura controlul, alături de concurența pentru influență între statele din Asia Centrală, a avut consecințe negative din punct de vedere etnic, religios, social și politic care persistă și afectează nivelul de încredere între actorii regionali.

Pentru a aborda acest aspect pe termen lung, factorii politici de decizie trebuie să fie conștienți de efectul actual al problemelor asupra stabilității regionale și durabilității proiectelor de dezvoltare în care cooperarea este obligatorie pentru rezolvarea problemelor comune.

 

Surse

[1] De Paul Georg Geiss, Pre-tsarist and Tsarist Central Asia: Communal Commitment and Political Order in Change,Routledge, 2004, p.155.

[2] Uriintuya Batsaikhan, Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.3.

[3] Robert L. Canfield și Gabriele Rasuly-Paleczek, Ethnicity, Authority, and Power in Central Asia, New Games Great and Small, p.86- 99.

[4] Uriintuya Batsaikhan, Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.11.

[5] Marlène Laruelle, Russia’s Central Asia Policy Russia’s Central Asia Policy and the Role of Russian Nationalism, SILK ROAD PAPER SILK ROAD PAPER April 2008, p. 56-57.

[6] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, p. 44.

[7] idem, pp. 47-52.

[8] Freedom in the World 2017, Kazahstan, https://freedomhouse.org/report/freedom-world/2017/kazakhstan.

[9] Freedom in the World 2017, Kyrgyzstan, https://freedomhouse.org/report/freedom-world/2017/kyrgyzstan.

[10] Freedom in the World 2017, Tajikistan, https://freedomhouse.org/report/freedom-world/2017/tajikistan.

[11] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, pp.53-56.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s