South Korea’s outlook in Central Asia

Paula Pop

The Korean presence in the Central Asian region started in the nineteenth  century when as a consequence of poor harvest and famine on the Korean peninsula, thousands of Koreans fled to work and earn a better living to Russia. Later, during the Soviet time, this minority ended up being deported by Stalin to more isolated places like Uzbekistan and Kazakhstan, so that a potential collaboration between them and the Japanese who were already occupying Manchuria, could be avoided. Nowadays there are around 500,000 ethical Koreans living in the region, the majority of them in Uzbekistan (approx. 176,900), Russia (approx. 176,411) and Kazakhstan (approx. 105,000).

Diplomatic relations between the Republic of Korea (Korea) and the newly formed states were established in 1992, when Korean cultural centers and associations were founded as well. Nevertheless, this ties have gone down dramatically after the 1997 Asian financial crisis.

The relations were further recovered and strengthened when President Roh Moo-Hyun was in power (2003-2008), period in which he organized two visits to Kazakhstan and Uzbekistan in 2004 and 2005 while launching as well a ‘Comprehensive Central Asia Initiative’. This new program has a variety of purposes such as: advancing cooperation, developing industries, businesses and diplomatic relations with the Eurasian continent, insuring energy security and sharing the Korean development experiences to enable more effective economic growth in the Central Asian states.

Moreover, since 2007, a Korea-Central Asia Cooperation Forum has been organised aiming to enhance understanding among the two regions and strengthen cooperation. This forum is considered to be the first multilateral dialogue and high level consultative mechanism between Korea and the 5 Stan-countries. Since its creation, the Forum has been a high level consultative mechanism that consolidated trust among private and public sector representatives and at diplomatic level alike.

The presidency of Lee Myung-Bak (2008-2013) developed these efforts through the ‘New Asia Initiative’(NAI) which also included a focus on Central Asia. As part of this program, the Korean president signed several agreements in 2009 with both Uzbekistan and Kazakhstan and agreed on multiple cooperative partnerships, especially in the energy field (in Uzbekistan- joint exploration oil and in Kazakhstan-joint development of the Jambil maritime oil block and power plant development), economic cooperation and trade.

Additionally, former President Park Geun-hye (2013-2017), outlined in 2013 her own plan with respect to the Central Asian relations in the so-called program ‘Eurasian Initiative’ with the motto ‘one continent, creative continent and peaceful continent’, advocating for a single and unified system of transport, energy, trade networks and cooperation in a wide spectrum of areas like science, technology, culture etc. In 2014, the president also paid a six days visit to Central Asia to promote her vision. This included that the ancient ‘Silk Road’ (ideas like to build the Silk Road Express from Busan to Europe) should be revived to connect energy supplies, transportation and electricity grids between Europe and Asia. For this plan to work,  the geographical connection through Central Asia plays a key role. Countries like Uzbekistan and Kazakhstan, with whom Korea already signed a memorandum of understanding on railroad cooperation, are seen as anchors and ‘hubs’ in the new Silk Road initiative. However, the sustainability of this initiative remains under question after its main advocate, president Park, got impeached and was followed in 2017 by Moon Jae In, who has not made yet any strategic declarations regarding South Korea’s plans for the Central Asian region.

However, in November 2017, the President of Uzbekistan, Shavkat Mirziyoyev, made a diplomatic visit to Seoul, at the invitation of President Moon, while attending the South-Korea-Uzbekistan business forum. President Mirziyoyev proposed the establishment of a Korean business centre in Uzbekistan. Nonetheless, the relations between the two nations are quite strong and since the establishment of the diplomatic relations between the two, 14 meetings have already been organised between the heads of states and in addition, Uzbekistan’s share in Central Asian trade with South Korea sums up to 50 per cent, making Uzbekistan Korea’s biggest trade partner in Central Asia. Moreover, South Korea represents one of the top five countries of imports for Uzbekistan. Thus far, there are in Uzbekistan 75 Korean companies and 460 enterprises founded with Korean capital and a total volume of investment  that exceeds  USD 7 billion.

In addition, South Korea has been involved in several projects in Uzbekistan by offering support and technological assistance to the likes of the free industrial zones Navoi and Angren and the intercontinental logistic centre at Navoi and Tashkent airports. Furthermore, in 2015 the construction of Ustyurt Gas Chemical Complex was completed, which comprises five plants of gas and oil exploitation and energy generation, being funded 50 per cent by Korean share-holding and companies. Approximately 85 per cent  of the total production is planned for exports. Uz-Kor Gas Chemical is the joint-venture company initiated by companies from both countries, missioned to develop, finance construct and exploit the natural resources in the Ustyurt region.

Further on, another joint-venture called LG CNS Uzbekistan was launched in 2015 between the LG CNS and Uzbek public owned companies, with the aim of fostering local ICT industry development and participating in government-led projects in the IT field, like creation of data-based systems, digital platform for e-government, digital tax system, smart card infrastructure for public transport and billing systems etc.

Moreover, in September 2018, the two countries are planning to launch a textile Techno Park in Tashkent, aiming to transfer Korean innovation and pursue joint research work in the field of textiles and development of alternative renewable sources. The initiative is funded by the Korean government through its resources for development cooperation (approx. USD 15 million).

Apart from this, between 2018 and 2021, companies from the two countries will collaborate in three projects aiming to modernize electrical networks and equipment in Bukhara, Samarkand and Juzzakh regions, having a total cost of USD1.84 billion.

However, from an economic perspective, Kazakhstan is considered to be the most important partner for Koreans in Central Asia, having approximately 200 Korean companies residing within its borders and having signed double as many economic agreements with South Korea than Uzbekistan did.

Since they established diplomatic relations, Kazakh President Nursultan Nazarbayev has already made five visits to South Korea and each of the previous three Korean presidents have also made state visits to Kazakhstan.

In April 2018, a Kazakh delegation met in Seoul with major representatives of Korean businesses and agreed to increase investment, mining and building projects, and boost trade turnover. At the end of 2017, it is estimated that there were around 400 joint economic projects between the two countries. In 2011 the two countries agreed to collaborate in a joint thermal power-plant project-Balkhash worth USD 9 million, the biggest mutual program until that time, with Samsung C&T and KEPCO holding jointly a 75 per cent stake in the project;  the rest of 25 per cent was held by the Kazakh Government. However, in 2016, Samsung C&T dropped the contract due to low oil prices and a delay in regulatory approvals which damaged the business rationale.

In 2011, South Korea signed an agreement for the creation of a joint-venture for supporting the realisation of second stage of constructions in the gas chemical complex in Atyrau with LG Chem as strategic partner. Another project in the oil exploitation field with Korean involvement is related to the offshore Zhambyl oil block, which was signed in 2008. Further cooperation between the two countries is intended in the field of geological exploration, health care (public private partnerships), road construction (Turkish-Korean concession) etc.

With this in mind, the relations between South Korea and Turkmenistan, Kyrgyzstan and Tajikistan remain quite marginal compared to the ones with the other two Central Asian countries.

One of the main opportunities from which South Korea is aiming to benefit in its relations with the Central Asian countries lies in its increasing need of energy and the fact that, being given the situation in the Middle East, it becomes more important for them to diversify their sources of energy. Therefore, Uzbekistan and Kazakhstan seem to be good alternatives. The Korean energy mix is highly dependent on the nuclear one, with the need of high amounts of uranium which as well. Uranium is also to be found in high abundance in Uzbekistan, with whom Korea already signed multiple pacts to secure imports of thousands of tons of it.

Moreover, the strength of such a collaboration lies mainly in its threefold perspective of diplomacy, aid and trade and the fact that their economic relationship and interests mainly compliment themselves (energy needs on one side and technology upgrading on the other) and create an essential win-win situation for both regions. Additionally, the fact that, as opposed to China US, Japan or Russia, South Korea has no particular ‘past political baggage’ of meddling in the political development of other countries, creates a very positive image of the country among the Central Asian nations. On a similar note, the fact that the country is only a middle power and thus presents not so many geopolitical or ‘neo-colonial’ ambitions and no national sovereignty threats as opposed to other nations involved in Central Asia (Russia, China), offers them an even stronger advantage and places it as a counter-balance political/economic partner to the classic powers in the region.

Especially when countries like the US are being more reluctant in making business in such unstable and uncertain environments, South Korea’s activities in the region are regarded in a very positive way, being awarded similar strategic goals, interests and alliances between countries.

Also, the threats regarding the relation between the two regions still exist, especially when there is high economic volatility in the Central Asian region, underdeveloped civil society, weak democratic institutions, and corruption that could all endanger the effectiveness of South Korea’s energy diplomacy in the region.

Other identified weaknesses could be the fact that the level of Korean investments in these countries is still much lower than the Chinese and Japanese ones which might as well affect their negotiation and influential power, especially when all three countries are equally eager in securing their own energy requirements. Further on, the geographical distance between the region, the poor physical infrastructure, as well as the though and strict border controls in Central Asia and the reluctance of relaxing the requirements are some other drawbacks of the Korean-Central Asian relations.

Further on, the fact that Seoul is determined to collaborate with regimes that are considered to be authoritarian and consequently turn a blind eye to the weak rule of law, democracy and human rights abuses happening in the region, might as well attract harsh criticism from other democratic countries toward their activities in the region.

Perspectivele Coreei de Sud în Asia Centrală

Paula Pop

Coreenii și-au făcut simțită prezența în regiunea Asiei Centrale începând abia din secolul al 19-lea, atunci când lipsa hranei și condițiile precare din peninsula coreeană, au determinat mii de coreeni să-și părăsească țara natală și să-și încerce norocul în Rusia. Mai târziu, pentru a evita posibilitatea unei cooperări ai acestora cu forțele japoneze care invadaseră deja Manciuria, Stalin a hotărât deportarea minorităților coreene în zone mai izolate din regiune precum Uzbekistan sau Kazahstan. Astăzi, în regiune se găsesc aproximativ 500.000 de persoane de etnie coreeană, majoritatea trăind in Uzbekistan (176.900), Rusia (176.411) și Kazahstan (105.000).

Relațiile diplomatice dintre Republica Coreeană și noile state din Asia Centrală au fost stabilite în 1992, odată cu apariția centrelor culturale și a asociaților coreene. Cu toate acestea, legăturile dintre state au slăbit considerabil odată cu criza financiară asiatică din 1997.

Relațiile au fost mai apoi reluate  și consolidate odată cu venirea la putere a președintelui Roh Moo-Hyun, periodă în care au fost organizate două vizite oficiale în 2004 și 2005 în Kazahstan și Uzbekistan, iar un plan supranumit „Inițiativa Asiei Centrale„ a fost inițiat.

Programul presupunea o multitudine de obiective precum: avansarea cooperării între regiuni, a industriei, afacerilor și a relațiilor diplomatice cu continetul eurasiatic, asigurarea securității energetice cât și împărtășirea experienței coreene privind dezvoltarea rapidă a economiei proprii, pentru a putea facilita o creștere economică mai eficientă în Asia Centrală. Mai mult decât atât, în 2007 a fost organizat un Forum de Cooperare Coreea-Asia Centrală care a fost organizat cu scopul de a consolida înțelegerea și cooperarea dintre cele două regiuni, fiind privit ca și primul dialog multilateral și un mecanism consultativ de nivel înalt dintre Coreea și cele 5 state. De la început, Forumul a facilitat întărirea încrederii dintre reprezentanți din cele doua zone, din sectorul privat, public, cât și cel diplomatic.

Președinele următor-Myung-Bak, a continuat eforturile predecesorilor săi, ca și parte a noului program „Noua Inițiativă Asiatică„ care avea de asemenea,  un focus asupra Asiei Centrale. Ca și parte a acestui program, președintele coreean a semnat în 2009 mai multe acorduri atât cu Uzbekistan cât și cu Kazahstan, care includeau aspecte legate de cooperarea în mod special în domeniul energetic (exploatarea comună a petrolului în Uzbekistan, iar în Kazahstan –dezvolarea comună a amplasamentului maritim-petrolier în Jambil și a centralelor electrice) a cooperării economice și de comerț.

De asemenea, penultimul președinte/ă Park a integrat în noul program „Inițiativa Eurasiatică„ propria viziune asupra cooperării cu Asia Centrală, având motto-ul „un continent, un continent creativ și pacifist”, pledând pentru un sistem unificat de transport, energetic, rețele integrate de comerț cât și cooperare într-o paletă largă de domenii precum stiințe, technologie, cultură etc. Mai mult decât atât, președintele coreean a realizat în 2014 o vizită de 6 zile în Asia Centrală pentru a promova conceptul noii sale inițiative.

De altfel, noua viziune conținea de asemenea o parte similară cu cea chinezească, legată de vechiul Drum al Mătăsii (mai exact construirea unui express din Busan(Coreea de Sud) în Europa) care să conecteze de asemenea sursele de energie, transport și gridurle de electricitate dintre Europa și Asia. Bineînțeles, pentru realizarea planului, conectarea geografică prin Asia Centrală are un rol crucial. Mai ales țări precum Uzbekistan și Kazakchstan, cu care Coreea de Sud a semnat deja un Memorandum legat de cooperarea ferovială, sunt văzute ca și ‘huburi strategice’ în inițitiva coreeană legată de Drumul Mătăsii. Cu toate acestea, sustenabilitatea acestui proiect rămâne sub semnul întrebării după ce președintele Park a fost revocat din funcție, iar noul președinte Moon Jae In nu a făcut încă nici o declarație importantă legată de relația Coreei de Sud cu statele Asiei Centrale.

Cu toate acestea, în 2017 președintele Uzbekistanului a făcut o vizită diplomatică în Seul, la invitația președintui Moon, pentru a lua parte la Forumul de afaceri Coreea de Sud Uzbekistan. Mirziyoyev a propus stabilirea unui centru coreean de afaceri în Uzbekistan.

Mult mult decât atât, după stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, relațiile au rămas destul de strânse, având deja loc 14 vizite diplomatice între șefi de stat de-a lungul timpului. De asemenea, procentajul revenit Uzbekistanului în relațiile comerciale dintre Coreea de Sud și Asia Centrală este de 50%, devenind astfel pricipalul partener comercial din zonă.

Totodată, Coreea de Sud reprezintă una dintre primele 5 surse principale de importuri în Uzbekistan, unde există în prezent aproximativ 75 de companii și 460 de întreprinderi fondate cu capital coreean, cu un volum de investiții coreene care depășește 7 miliarde de dolari.

De asemenea statul coreean a fost implicat în mai multe proiecte de asistență și suport tehnologic, printre care în zonele industriale Navoi și Angren, cât și în centrul logistic intercontinental de la Navoi și în cadrul aeroportului din Tașkent. În anul 2015 construcția Complexului chimic Ustyurt Gas a fost finalizată care cuprinde 5 zone de exploatare a gazului și a petrololui și o zonă de generare a electricității, fiind fondate 50% de companii și capital social coreean. 85% din totala producție de energie și resurse este planificată pentru export. Uz-Kor Gaz Chimical este compania,fuziunea de societăți (joint-venture), inițiată de companiile din ambele țări, având misiunea de a dezvolta, finanța,construi și exploata resursele naturale din zona Ustyurt.

Mai mult decât atât, o altă fuziune de societăți numită LG CNS Uzbekistan a fost înființată în 2015 de LG CNS și o companie de stat uzbecă și are ca scop, sprijinirea și dezvoltarea industriei locale, cât și participarea în proiecte guvernamentale legate de IT precum crearea de sisteme de baze de date, platforme digitale pentru „e-government„ , sisteme de taxare digitale, card inteligent pentru transportul în comun și sisteme de plăți online etc.

De asemenea, în septembrie 2018, cele două țări planfică lansarea unui parc textil-Techno Park în Tașkent, având ca scop transferul de inovație coreeană și realizarea de colaborări în domeniul cercetării ștințifice legate de textile și energie regenerabilă. Această inițiativă este sponsorizată/finanțată de guvernul coreean. (aproximativ 15 milioane $). Pe lângă aceste programe, între 2008 și 2021, compani din cele două țări vor colabora în 3 proiecte care doresc a moderniza rețeua de electricitate și echipamentul tehnic din regiunile  Bukhara, Samarkand și Juzzakh, cu un cost total care se ridică la 1.84 miliarde de dolari.

Cu toate acestea, din perspectiva economică, Kazahstanul este considerat a fi cel mai important partener al Coreei de Sud din regiunea Asiei centrale, având aproximativ 200 de companii coreene pe teritoriul kazah.

După stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două, Nazarbayev a onorat 5 vizite de stat Coreei de Sud și fiecare dintre cei trei ultimi președinți coreeni au realizat de asemenea la rândul lor vizite statului Kazach. În aprilie 2018, o delegație a Kazahstanului s-a întrunit în Seoul cu reprezentanți importanți din mediul de afaceri coreean, care au fost de acord sa mărească proiectele de investiții, minat și construcție, și să se implice și mai mult în activitatea de comerț dintre cele doua state.La final de 2017 este estimat că ar fi fost aproximativ 400 de proiecte realizate în comun între cele două țări.

În 2011 acestea au fost de acord să colaboreze la construirea unei proiect legat de o centrală termo-electrică la Balkhash în valoare de 9 milioane de dolari, fiind cel mai mare proiect comun până în acest moment, la care Samsung C&T și KEPCO dețin 75% din acțiunile proiectului iar restul de 25% revin guvernului kazah. Cu toate aceste, în 2016 Samsung C&T a renunțat la un contract datorită prețurilor scăzute de petrol și a întârzierilor în aprobările necesare derulării proiectului, fapt care a contrcarat logica proiectului. Totodată, în 2011 Coreea de Sud a semnat un acord pentru crearea unei societăți în comun (joint-venture) pentru realizarea etapei a două de construcție a complexului chimic de gaz în Atyrau cu participarea a LG Chem ca și partener strategic. Un alt proiect cu participare legat de exploatarea petrolieră în care Coreea de sud a fost implicată este legat de zona petrolieră offshore Zhambyl, care a fost derulat în 2008. Alte proiecte între cele două țări vizează  exploatarea geologică, proiecte legate de sănătate (parteneriate publice private) și contrucție de drumuri (concesie turco-coreeană) etc.

Cu toate acestea, relațiile dintre Coreea de Sud, Turkmenistan, Kurdistan și Tajikistan ramân destul de marginale comparativ cu cele dintre Coreea de Sud si restul țărilor din Asia centrală (Uzbekistan și Kazahstan).

Una dintre cele mai relevante oportunități prin care Coreea de sud ar putea beneficia de relațiile economice și politice în Asia Centrală este bineînțeles legată de necesitățiile energetice ale acesteia și de faptul că, țările din Asia Centrală ar putea deveni o alternativă propice țărilor arabe de furnizare de hidrocarburi, astfel Coreea de sud diversificându-și furnizorii. Mai ales deoarece mixul energetic coreean este foarte dependent de energia nucleră care necesită resurse de uraniu, se reliefează o importanță și mai mare asupra relațiilor coreene cu Uzbekistanul care deține cantități considerabile de uraniu și care a semnat deja cu Coreea de sub diferite pacturi care să asigure coreenilor realizarea de importurile de mii de tone de uraniu.

În plus, punctul forte al acestei colaborări dintre cele două regiuni îl reprezintă mixul trio de diplomație, asistență de dezvoltare și comerț, cât și faptul că relațiile și interesele economice dintre state sunt complementare (energie pe de-o parte și technologie), creeând altfel o situație de tip câștig-câștig între statele implicate.

De asemenea, faptul că spre deosebire de China, Japonia, SUA și Rusia, Coreea de Sud nu are un oarecare „bagaj politic” de a se implica în dezvoltarea politică a altor state, creează o imagine foarte pozitivă a acesteia  printre țările din Asia centrală. Totodată, deoarece Coreea este văzută mai mult oarecum ca și o putere de nivel mediu, care nu prezintă ambiții geopolitice sau neocolonialiste, spre deosebire de alte state din regiune-China/Rusia, reprezintă un avantaj și mai mare al acesteia, care este văzută care un partener care ar putea contra-balansa relațiile regionale. Mai ales deoarece țări precum SUA sunt mai recitente privind relațiile de afaceri sau economice cu zone instabile și incerte precum statele Asiei Centrale, activitatea Coreei de Sud este văzută cu o atitudine foarte pozitvă, mai ales datorită scopurilor, strategiilor și intereselor comune dintre cele două națiuni.

Cu toate acestea, amenințările privind relațiile dintre cele două regiuni există, mai ales din pricina volatilității economice din zona Asiei Centrale, a corupției, a societății civile subdezvoltate și a instituțiilor democratice deficitare, elementare care pot contribui la eficacitatea scăzută a planurilor sud-coreene în regiune. Alte puncte slabe identificate ar fi  faptul că nivelul investițiilor coreene în regiune sunt totuși mult mai scăzute comparativ cu cele japoneze sau chinezești, lucru care ar putea scădea capacitatea de negociere și influența statului coreean în regiune, mai ales când toate cele trei state își urmăresc propriile interese energetice în regiune. De asemenea, distanța geografică dintre Coreea de Sud și Asia Centrală, infrastructura deficitară și traficul vamal extrem de strict, precum și rezintența de a-l reforma, reprezintă alte dezavantaje ale relațiilor dintre Coreea și țările Stan.

Mai mult decât atât, determinarea Seul-ului de a colabora cu state autoritare despotice și de a ignora lipsa de implmentare legislativă, deficitul demoractic și de respectare a drepturilor omului, vor putea atrage pe viitor critici severe la adresa Coreei de Sud și a activității acesteia în regiunea Asiei Centrale.

Perspective regionale: Organizația Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)

Alexandra Colcer

Încă din cele mai vechi timpuri Marea Neagră a constituit un punct nevralgic în geopolitica regională datorită poziționării sale strategice între Europa și Asia. Mai mult, bazinul legat de Marea Azov prin strâmtoarea Kerci, de Marea Marmara prin Bosfor, de Marea Egee și, prin urmare, Marea Mediterană, prin strâmtoarea Dardanele.

În 1992, statele riverane acestei mări –  România, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Federația Rusă, Georgia, împreună cu alte state din vecinătatea Mării Negre interesate de creșterea cooperării regionale, au pus bazele unei noi inițiative multilaterale cunoscută ca “Organizația Cooperării Economice a Mării Negre ” (OCEMN).

Mai mult, OCEMN este cea mai veche și reprezentativă organizație regională interguvernamentală economică din regiunea extinsă a Mării Negre, întrucât statele membre se întind pe două continente, pe o suprafață de aproximativ 20 de milioane de kilometri pătrați, incluzând o populație de 330 de milioane de locuitori.

Domeniile de cooperare includ:

– transportul și comunicațiile, inclusiv infrastructura acestora;

– informatică;

– schimbul de informații economice și comerciale, inclusiv statistici;

– standardizarea și certificarea produselor;

– energie;

– extracția și prelucrarea materiilor prime minerale;

– turism;

– agricultura și industria agroindustrială;

– protecția veterinară și sanitară;

– sănătate și industrie farmaceutică;

– știință și tehnologie.


La mijlocul anilor 1980, țările din vecinătatea Mării Negre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia, Ucraina– la inițiativa Turciei au decis să înceapă un dialog regulat care avea să constituie piatra de temelie a  lansării Cooperării Economice la Marea Neagră  în 1992, la Istanbul. În cadrul întâlnirii din 1995 de la București, miniștrii de externe au adoptat un “Plan de acțiune” care a condus la consolidarea mecanismelor de cooperare. În plus, în anul 2004, Serbia s-a alăturat organizației.

OCEMN a luat naștere, odată cu semnarea celor două declarații, ca un model unic și promițător de inițiativă politică și economică multilaterală. În vederea promovării interacțiunii și armoniei între membrii săi, precum și pentru asigurarea păcii, stabilității și prosperității, încurajarea relațiilor de prietenie și a relațiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre, OCEMN are acum rolul de forum de cooperare într-o gamă largă de domenii pentru cele 12 state membre.

Structura și procedurile de luare a deciziilor

Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe este organul decizional central al OCEMN. Se întâlnește la fiecare șase luni pentru a defini fiecare aspect legat de funcționarea organizației. Poate acorda statutul de observator (la cererea statelor sau organizațiilor internaționale) sau partener de dialog sectorial ai OCEMN (la cererea unor state, organizații și instituții internaționale).

Adunarea Parlamentară (PABSEC) înființată în 1993 pe modelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, include un comitet permanent, un Birou, trei comisii specializate (acoperind domeniile economic, comercial, tehnologic, de mediu, afacerilor politice și juridice; sociale și culturale) și un secretariat internațional.

Secretariatul Internațional Permanent are sediul la Istanbul și este condus de un secretar general. Scopul său este de a oferi sprijin administrativ structurilor de decizie ale organizației.

Consiliul de afaceri este alcătuit din experți și reprezentanți ai Camerelor de Comerț din statele membre și promovează cooperarea între sectorul public și cel privat.

Banca de Comerț și Dezvoltare (BSTDB) administrează fondurile pentru proiectele de cooperare regională. Finanțează, de asemenea, proiecte prin sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI) și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Președinția interimară (PIE) este asigurată de statele membre în ordine alfabetică pentru o perioadă de șase luni.

Partenerii OCEMN includ: țări și instituții cu statut de observator (Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, SUA, Slovacia, Tunisia, Franța, Germania, Comisia pentru Marea Neagră, Comisia Europeană, Clubul Internațional pentru Marea Neagră), țări și organizații non-guvernamentale care sunt parteneri pentru dialog sectorial (inclusiv Ungaria, Iran, Slovenia, Japonia, Comisia Dunării, Conferința regiunilor maritime periferice din Europa, Uniunea Asociațiilor de Transport Rutier din Regiunea OCEMN, Rețeaua de Universități a Mării Negre etc.), precum și organizații internaționale (ONU, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului etc.).

Planuri de acțiune

 OCEMN cuprinde 20 de domenii de cooperare, fiecare cu obiective și planuri de acțiune aferente, printre care:

  • agricultura și agroindustria – cooperarea are ca obiectiv îmbunătățirea productivității rurale și sporirea competitivității internaționale, îmbunătățirea disponibilității serviciilor financiare și a creditelor pentru fermieri, consolidarea dialogului privind metode de bio-tehnologie.
  • sectorul bancar și finanțele s-a axat pe consolidarea cooperării între autoritățile de supraveghere ale sistemelor financiare ale statelor membre.
  • combaterea criminalității – vizează combaterea terorismului, a traficului de persoane în regiunea Mării Negre
  • cultura – cooperarea include crearea unei Platforme culturale a OCEMN, organizarea unui Festival de Film al OCEMN și participarea la festivaluri de film, producția de specialități TV (60 min.) în colaborarea între posturile naționale de televiziune.
  • domeniul vamal – include activități precum automatizarea sistemelor de tranzit și schimbul de experiență privind proiectele pilot eTIR, activități de consolidare a capacităților administrațiilor vamale.
  • asistența de urgență – se axează pe dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor moderne pentru a preîntâmpinarea dezastrelor prin intermediul monitorizării spațiului, elaborarea hărților cu risc seismic etc.
  • educația – centrată pe încurajarea mobilității personalului academic și a studenților în statele membre OCEMN, promovarea cercetării științifice pentru dezvoltarea durabilă, sprijinirea parteneriatului public-privat în domeniul educației.
  • energia – cooperarea include schimbul de informații privind legislația din sectorul energetic și programele naționale, precum și dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii energetice în regiunea Mării Negre.
  • protecția mediului – include adoptarea Strategiei de adaptare a OCEMN pentru schimbările climatice și elaborarea acțiunilor comune de implementare a acesteia.
  • sănătate și industrie farmaceutică – are ca direcție principală elaborarea rețelei de supraveghere epidemiologică la care se adaugă promovarea procedurilor interne de semnare a Acordului de cooperare în domeniul protecției sanitare a teritoriilor statelor membre a Organizației, explorând posibilele măsuri pentru promovarea cooperării dintre OCEMN și UE.
  • reînnoirea instituțională și buna guvernare – urmează trei direcții principale: Consolidarea Grupului de lucru ca platformă de discuții, consolidarea Grupului de lucru pentru sprijinirea cooperării multilaterale, consolidarea Grupului de lucru ca un canal comun de schimb de informații.
  • știința și tehnologia are ca priorități-cheie consolidarea infrastructurii de cercetare și inovarea ca domenii de acțiune, elaborarea unui registru al structurilor naționale de inovare, identificarea modalităților inovatoare de combinare a alocărilor publice și private, inclusiv prin parteneriate public-privat, facilitarea accesului la alte resurse financiare disponibile și facilitarea cooperării în domeniu în rândul statelor membre ale OCEMN.
  • IMM-urile – cooperarea are câteva obiective specifice: sprijinirea dezvoltării regionale și a creșterii durabile, contribuția la crearea de locuri de muncă, generarea veniturilor, sprijinirea comercializării în domeniul cercetării și al informațiilor, construirea unui mediu comun de cunoaștere și activitate antreprenorială, sporind colaborarea transfrontalieră.
  • Turismul- vizează promovarea regiunii OCEMN ca fiind una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, adoptarea unor strategii de creștere ecologică care să permită expansiunea economică, menținând în același timp elementele naturale și culturale de patrimoniu, crearea unei rețele între profesioniștii în domeniul turismului, agențiile de voiaj și asociațiile statelor membre dar și promovarea industriilor culturale și creative.
  • comerțul și dezvoltarea economică – susține comerțul și investițiile intraregionale
  • transportul – se axează pe integrarea rețelelor naționale de transport în cele regionale dar și în rețeaua transeuropeană facilitând legăturile de transport euro-asiatice.

Exemple de proiecte:

  • piață electronică pentru susținerea unor limbi europene studiate mai puțin (2007)
  • Potențialul pieței pentru producerea de hidrogen din sulfura de hidrogen în Marea Neagră 2008
  • Cadrul operațional al unui Institut Telematic avansat pentru promovarea serviciilor de dezvoltare durabilă în ICZM (Managementul Zonei Integrate de Coastă)
  • Exploatarea experimentală a unei rețele integrate și a unui mediu cloud în țările OCEMN pe baza g-Eclipse (proiect în desfășurare)
  • Identificarea obstacolelor în calea comerțului pe care întreprinderile mici și mijlocii din țările membre OCEMN le întâmpină în comerțul intra-OCEMN, precum și propuneri de recomandări politice pentru eliminarea acestor bariere
  • Dezvoltarea software-ului de învățare profesională la distanță pentru industria internațională de transport rutier (2004).



Regiunea are o importanță strategică recunoscută, dată de resursele naturale foarte bogate, în special de petrol și gaze, și de o piață potențială importantă.

OCEMN a dovedit prin proiectele implementate că este un cadru util pentru dialog și consolidarea încrederii reciproce între statele membre, deschizând astfel calea pentru un angajament viabil în proiecte mai ambițioase.

A framework for Black Sea Collaboration: BSEC

Alexandra Colcer

Since ancient times, the Black Sea has been considered a geopolitical hotspot due to its strategic position connecting Europe and Asia. Moreover, the basin is also linked to the Azov Sea through the Kerch Strait, the Marmara Sea through the Bosphorus and the Aegean Sea and therefore the Mediterranean Sea through the Dardanelles Strait.

In 1992, riveran states – Romania, Bulgaria, Turkey, Georgia, the Russian Federation, Ukraine along with countries from the Black Sea wider region interested in increasing regional cooperation set the stepping stone for a new multilateral initiative known as  ”The Black Sea Economic Cooperation” (BSEC).

BSEC is the oldest, most representative regional economic intergovernmental organization in the wider Black Sea region, as its members are spread on both continents and encompass territories of the Black Sea littoral states, the Balkans and the Caucasus, thus including an area of approximately 20 million square kilometres and 330 million people.

The organization’s cooperation areas include:

  • transport and communications, including communications infrastructure;
  • informatics;
  • exchange of economic and commercial information, including statistics;
  • standardization and certification of products;
  • energy;
  • mining and processing of mineral raw materials;
  • tourism;
  • agriculture and agro-industries;
  • veterinary and sanitary protection;
  • health care and pharmaceutics;
  • science and technology.


In the mid to late 1980s, countries from the Black Sea wider region – Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Greece, Moldova, Romania, the Russian Federation, Turkey, Ukraine and Serbia – at Turkey’s initiative, decided to start a regular dialogue which turned into  the launch of the Black Sea Economic Co-operation (BSEC) in 1992 in Istanbul. In 1995, during a meeting in Bucharest, foreign ministers adopted an “Action Plan” to strengthen co-operation mechanisms. Also, in 2004, Serbia joined the organization.

BSEC appeared as a unique and promising model of multilateral political and economic initiative. In order to promote interaction and harmony among its members, as well as to ensure peace, stability and prosperity, encouraging friendly relations and good neighbourly relations in the region, the BSEC now has the role of a forum for cooperation in a wide range of areas between the 12 Member States.

BSEC structure and decision-making procedures

The Council of the Ministers for Foreign Affairs is BSEC’s central decision-making organ. It meets every six months to define aspects regarding the functioning of the organisation and it may grant BSEC observer status (at the request of international states  or organizations) or partner for dialogue with the BSEC (at the request of some states, international organizations and institutions).

The Parliamentary Assembly (PABSEC) established in 1993, follows the model of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe, and includes a Standing Committee, a Bureau, three specialised Committees (on economic, trade, technological, environmental affairs; political and legal affairs; social and cultural affairs) and an International Secretariat.

The Permanent International Secretariat, based in Istanbul, is headed by a Secretary General and provides administrative support to the decision-making structures of the organisation.

The Business Council consists of experts and representatives of Chambers of Commerce of the Member States and promotes co-operation between public and private sectors.

The Trade and Development Bank (BSTDB) administers funding for regional co-operation projects. The Bank funds projects also thanks to the support of the European Investment Bank (EIB) and the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD).

The Interim Presidency (PIE) is ensured by the Member States in alphabetical order for a period of six months.

BSEC’s partners include- the countries and institutions that have observer status (Austria, Egypt, Israel, Italy, Poland, USA, Slovakia, Tunisia, France, Germany, Black Sea Commission, European Commission, Black Sea International Club, Croatia, Belarus), countries and non-governmental organizations that are partners for sectoral dialogue (including Hungary, Iran, Slovenia, Japan, the Danube Commission, the Conference of Peripheral Maritime Regions of Europe, the Union of Road Transport Associations in the BSEC Region, the Black Sea Universities Network, etc.), as well as international organizations (UN, World Bank, World Trade Organization, etc.).

Projects – Plans of Action

BSEC includes 18 areas of cooperation, each with a corresponding action plan, which includes main objectives, expected results and, some of them, large scale projects.

As a short overview of BSEC’s activity, the following main plans are currently being implemented:

  • on Agriculture and Agro-Industry – targets improving sustainable rural productivity and enhancing the international competitiveness, improving the availability of financial services and credits to farmers, enhancing dialogue on bio-technology methods.
  • on Banking and Finance – to enhance the closer cooperation in the field of banking and finance and establish close relationships between the supervisory authorities of financial systems of BSEC Member States.
  • on Combating Crime – the plan focuses on countering terrorism, human trafficking in the Black Sea Region, countering transnational crime.
  • on Culture – the plan includes the creation of a BSEC Cultural Platform, as well as the organization of a BSEC Film Festival and participation in film festivals, production of TV specials (60 minutes.) with the collaboration among the national TV stations.
  • on Customs matters – it includes activities such as: promoting multilateral transit arrangements, automation of transit systems such as common transit system and TIR system stimulating and supporting capacity building activities among the customs administrations.
  • on Emergency Assistance – plans focus on developing and usinge of modern technologies to predict natural and man-made disasters through means of space monitoring, drafting of seismic risk maps, building up relations with regional initiatives involved into the infrastructure protection and risks evaluation in the Black Sea Region, including terrorist threats.
  • on Education – the plan focuses on promoting mobility of academic staff and students among the BSEC Member States, promoting scientific research for Sustainable Development, supporting public-private partnership in the field of education.
  • on Energy – the cooperation focuses on exchanging information on legislation in energy sector and national programs and development and improvement of energy infrastructure in the Black Sea region.
  • on Environmental protection– the plan includes the implementation of a Climate Change Adaptation Strategy for the BSEC Region.
  • on Healthcare and pharmaceutics – the joint plan focuses on creating a Epidemiological Surveillance and Response network, implementing the Agreement on Cooperation in the Field of Sanitary Protection of the Territories of the Member States of the Organization, exploring possible steps for promoting BSEC-EU cooperation.
  • on Institutional Renewal and Good Governance – it follows three main directions: Strengthening the Working Group as a Discussion Platform, re-enforcing the Working Group for Support of Multilateral Cooperation, enhancing the Working Group as a Common Information Exchange Channel.
  • on Science and Technology – cooperation focuses on human resources, capacity building, research infrastructure and innovation as areas of action, identifying innovative ways for combining allocated public and private funds, and facilitating the access to other available financial resources.
  • on SMEs – the objects include supporting regional development and sustainable growth, contributing to job creation, income generation, supporting research and technology commercialization, building an environment of knowledge, science, and entrepreneurial activity, increasing cross-country collaboration.
  • on Tourism – BSEC aims to promote the region as one of the leading tourism destinations of the world, ensuring sustainable tourism development by adopting green growth strategies that will enable economic expansion while preserving natural and cultural heritage.
  • on Trade and Economic Development – the plan supports intra-regional trade and investment.
  • on Transport – it focuses on integration of the national transport networks into the regional ones and furthermore into the Trans European Network and Euro-Asian Transport Linkages.

      Moreover, the plans of action for ”Exchange statistical data and economic information” and ”Information & Communication Technologies”  are programmed to be adopted in the next meetings.

Example of projects planned by BSEC:

  • An Electronic Marketplace to Support Pairs of Less Widely Studied European Languages (2007)
  • Market potential for Hydrogen production from Hydrogen Sulphide in Black Sea and industrial waters (2008)
  • Operational Framework of an advanced Telematics based Institute, for promotion of services on sustainable development in ICZM (Integrated Coastal Zone Management)
  • Technology Transfer Network for BSEC Region (2012)
  • New cardiovascular planning and diagnostic tool for coronary arteries in BSEC countries using computational simulation (2008)
  • Experimental Deployment of an Integrated Grid and Cloud Enabled Environment in the BSEC Countries on the Base of g-Eclipse (on-going project)
  • Identification of barriers to trade that small and medium enterprises of BSEC member countries face in intra-BSEC trade, as well as, proposals for country-specific policy recommendations for the elimination of these barriers
  • Development of Distant Professional Learning Software for the International Road Transportation Industry (2004)


The region has a recognized strategic importance, which is given by rich natural resources, especially oil and gas, and an important market potential.  Also, BSEC, through its broad spectrum of activities and its composition, is a useful framework for dialogue and mutual confidence building between Member States, thus paving the way for a viable engagement in more ambitious projects.


Andrei Alexandru Babadac

International scientific cooperation is a fundamental element in achieving development objectives which are too far fetched for the reach of a single country. As a member of the European Union, Romania is actively engaged in promoting research, particularly in the development of the ELI-NP project, at similar levels with Czechia and Hungary.


Research is a central element for the development of a modern society. As a member of the European Union, Romania assumed a central spot in the development of the infrastructure in physics and in high-end technologies. ELI-NP is the most ambitious effort of Romanian research with applicability in nuclear physics, astrophysics and in the management of nuclear materials and life sciences.

Academic and science diplomacy is a rather new concept within public diplomacy, promoting concepts such as cooperation and openness beyond national borders. The current geopolitical concept enabled the states to realize that the most efficient method to address global challenges is to put together a vast array of expertise and experience.

 The relationship between scientific research cooperation and diplomacy is rather complex but essentially their purpose is not fundamentally different. Both have as purpose to facilitate the communication between two cultures, each with its own particularities and restrains. At first hand, academic diplomacy seems to have an exclusively positive role, projecting a win-win situation for every partner involved. All parties involved have an apparent gain, the state is served by the benefits of academic diplomacy furthers his agenda on the global stage, promotes its image within international fora, increases its profile within international organizations, and nonetheless attracts foreign talents. On the other hand, the researchers extend their international network, further the spread of their research and identify new sources for financing their research.

Research in Romania

In Romania research is done through the higher education system as well as within the national research institutes and it follows the implementation of the Strategy and National Framework for Research and Development 2014-2020. The Romanian R&D system aims to further the development of science and technology, being designed to increase the competitiveness of Romania’s economy, to further the social quality and to advance knowledge at large.[1]

The Romanian research, development and innovation system has 263 members from the public sector and around 600 private enterprises. Among the public organisations, 56 are public universities,  46 are national research and development institutes (out of which 43 are under the coordination of the Ministry for Research and Innovation) and 65 are under the umbrella of the Romanian Academy.  The National network for research and innovation and technology transfer (ReNITT) comprises 50 organisations: centers for technology transfer, technological information centers, technology and business incubators and 4 science and technology parks.[2]

            The ELI-NP System

ELI-NP  Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics facility represents the nuclear physics pillar of the pan-European ELI project which is implemented in Romania, Hungary and Czechia. ELI was part of the European Strategic Forum of Research Infrastructures since 2006 (made of 36 European mega-research projects). Given its unique characteristics, this multidisciplinary infrastructure will present new opportunities for the study of some of the most fundamental processes occurring in the interaction between light and matter, actively promoting its applications for the benefit of the society.[3]

The ELI-NP project was chosen by Europe’s most prestigious scientific committee in the field of nuclear physics  – the NuPECC to be a component of their long term plan for nuclear physics in Europe –  as their new laboratory for a wide array of scientific experiments. The research of the ELI-NP project can be applied in a wide array of scientific fields, from theoretical physics to the applied: in medicine, pharmacy, nuclear security, for building particle accelerators in other fields, for the development of other important technologies. It will create the premises to facilitate the transfer of technology and for economic development through investments in the development of scientific, technological and industrial parks.[4]

            International cooperation in the field of science and research

The international cooperation in the field of sciences has a long tradition of notable results, even as back as the high times of the Cold War. Putting knowledge together by several states creates not only economic added value but also shares the costs of progress, resulting in higher benefits for everyone involved in the process. The increased international cooperation is even more valuable when the goal is to further common causes such as fighting epidemics, curing diseases or in our case, the development of nuclear physics.

Scientific cooperation is beneficial for everyone involved not only through the absorption of technology but also for the economic and diplomatic exchanges and through the strengthening of the bonds among the partners, despite possible differences on other topics.

Today, the direct and indirect benefits of the international cooperation for the development of science and technology are more visible than ever. Global challenges are too great, complex and interconnected to be tackled solely through the individual efforts of one state or another.

Academic diplomacy is an essential element in solving the major societal problems which are going beyond one’s own borders, such as pandemics, climate change, or even information security. Initiatives such as Europe 2020 are the best portrait for the will of the states to advance through cooperation between science and politics, thus parting the risks and enriching the knowledge.

[1] Research in Romania. EURAXESS. accessed at  30.06.2018.

[2] National Research System. Ministry for Research and Innovation. accssed at 29.06.2018

[3] ELI-NP | Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Ministry of Research and Innovation,,  accessed at 30.06.2018.

[4] ELI-NP | Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Ministry of Innovation and Research,,  accessed at 30.06.2018.

COOPERAREA ȘTIINȚIFICĂ – Pilon al dezvoltării

Andrei Alexandru Babadac

Cooperarea științifică la nivel internațional este un element fundamental în abordarea unor obiective globale pe care statele nu le pot atinge pe cont propriu. Ca membru al Uniunii, România este angajată în eforturile de promovare a cercetării, participând la dezvoltarea proiectului ELI-NP la același nivel cu Cehia și Ungaria.


Cercetarea este un element central al dezvoltării unei societăți moderne. În calitatea sa de membru al Uniunii Europene, România și-a asumat un rol central în dezvoltarea infrastructurii de cercetare în domeniul fizicii și al înaltelor tehnologii.  Proiectul ELI-NP reprezintă cel mai ambițios efort al cercetării române în domeniul științelor exacte, cu aplicabilitate în sfera fizicii fundamentale, fizicii nucleare și astrofizicii, precum și al managementului materialelor nucleare și al științelor vieții.

Diplomația academică și prin cercetare reprezintă un concept relativ nou în sfera diplomației publice, aceasta promovând concepte precum  cooperarea și deschiderea dincolo de granițele naționale. Contextul geopolitic în care ne aflăm a făcut statele să conștientize că cea mai fezabilă modalitate prin care pot fi adresate problemele globale este cooperarea și punerea în același loc a expertizei și experienței diverse.

Relația dintre cooperarea pentru cercetare științifică și diplomație este una complexă, dar în esență scopul lor nu este fundamental divergent. Amândouă au ca scop facilitarea comunicării dintre două culturi, fiecare cu particularitățile și constrângerile sale. La prima vedere, diplomația academică proiectează o imagine eminamente pozitivă, o situație de tipul win-win. Prin urmare, toate părțile implicate par a avea de câștigat, statele  obțin toate beneficiile diplomatice ale cooperării științifice multilaterale, își promovează agenda și consolidează profilul în cadrul organizațiilor internaționale și nu în ultimul rând pentru a atrage talente și cercetători din alte state. Pe de celalată parte, cercetătorii beneficiază de o extindere a rețelelor lor internaționale, contribuie la promovarea cercetării la nivel global și poate duce la identficarea unor noi resurse de finanțare a proiectelor de cercetare.

Cercetarea în România

Cercetarea in Romania se desfășoară atât în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cât și în cadrul institutelor naționale de cercetare și urmareste implementarea Strategiei și Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020. Sistemul de CDI din Romania are rolul de a dezvolta Știinta și Tehnologia cu scopul de a crește competitivitatea economiei românești, de a îmbunătăți calitatea sociala și de a spori cunoașterea cu potențial de valorificare și lărgire a orizontului de acțiune.[1]

Sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) din România cuprinde 263 organizaţii CDI publice și circa 600 de întreprinderi. Dintre organizațiile publice, 56 sunt universităţi publice autorizate, 46 sunt institute naţionale de cercetare – dezvoltare (dintre care 43 coordonate de MCI), iar 65 sunt instituţii de cercetare şi centre ale Academiei Române. Reţeaua Naţională pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (ReNITT) cuprinde 50 organizaţii specifice: centre de transfer tehnologic, centre de informaţii tehnologice, incubatoarele de tehnologie şi afaceri, 4 parcuri de ştiinţă şi tehnologie.[2]

            Sistemul ELI-NP

ELI-NP  Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics facility reprezintă pilonul de fizică nucleară al proiectului pan-european ELI (Extreme Light Infrastructure), implementat în România, Ungaria și Cehia. ELI a făcut parte din ESFRI – European Strategic Forum of Research Infrastructures încă din 2006 (36 megaproiecte europene în cercetarea ştiinţifică). Datorită proprietăților sale unice, această infrastructură multidisciplinară va oferi noi oportunități pentru studierea unor procese fundamentale care apar în interacțiunea lumină-materie, și va promova în mod activ aplicațiile sale în folosul societății.[3]

ELI-NP a fost selectat de către cel mai important comitet științific din domeniul Fizicii Nucleare din Europa – NuPECC – în Planul pe Termen Lung al Fizicii Nucleare din Europa ca infrastructură majoră care va crea un nou laborator european cu o gamă vastă de domenii ale știintei. Domeniile în care vor putea fi valorificate rezultatele cercetărilor care se vor realiza la ELI-NP sunt multiple și variate, atât în cercetarea fundamentală, cât și în cea aplicativă: în medicină și farmacie, în domeniul securității nucleare, în folosirea laserului la construcția de acceleratoare de particule și în alte domenii de mare impact pentru dezvoltarea unor tehnologii importante.

Vor fi create premise pentru transfer de tehnologie și stimularea dezvoltării economice prin atragerea de investitori, dezvoltarea de parcuri științifice, tehnologice și industriale.[4]

            Cooperarea internațională în domeniul cercetării și științei

Cooperarea internațională în domeniul științelor are o lungă tradiție, producând rezultate notabile chiar și în perioada războiului rece. Punerea în comun a cercetării mai multor state produce nu doar plus valoare economică dar și împarte costurile, rezultând o creștere a beneficiilor pentru toți cei implicați în proces. Creșterea cooperarării internaționale este cu atât mai valoroasă atunci când scopurile urmărite sunt de utilitate publică, precum combaterea epidemiilor sau vindecarea unor maladii, ori în cazul nostru al fizicii nucleare.

Cooperarea în domeniul cercetării aduce beneficii tuturor celor implicați nu doar prin absorbția de tehnologie dar și prin schimburile economice și diplomatic prin crearea unor relații aprofundate între parteneri, în pofida unor posibile diferende pe alte teme.

Astăzi, beneficiile directe și indirecte ale colaborării internaționale în domeniul științei și tehnologiei sunt mai vizibile ca niciodată. Provocările globale sunt prea mari, prea complexe și prea interconectate, pentru a fi abordate numai prin eforturile separate ale unui stat sau altuia.

Diplomația științifică este crucială pentru rezolvarea provocărilor societale majore care depășesc frontierele noastre, cum ar fi pandemiile, schimbările climatice sau securitatea informatică. Unele inițiative precum Europa 2020 ilustrează această dorință de colaborare între știință și politică. Colaborarea internațională facilitează astfel partajarea riscurilor pe scena internațională pentru a încuraja dezvoltarea cunoștințelor.

[1] Cercetare în România. EURAXESS. consultat la 30.06.2018.

[2] Sistemul Național de Cercetare. Ministerul Cercetării și Inovării. consultat la 29.06.2018

[3] ELI-NP | Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Ministerul Cercetării și Inovării,, consultat la 30.06.2018.

[4] ELI-NP | Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Ministerul Cercetării și Inovării,, consultat la 30.06.2018.


Cristian Istrate

Kazahstanul este unul dintre fostele state sovietice aflate în căutarea propriei identități în era post-URSS și conturarea unui drum către o dezvoltare accelerată. O astfel de  oportunitate esențială vine din partea Chinei și a proiectului său – Noul Drum al Mătăsii. Scopul acestei inițiative este consolidarea și îmbunătățirea conectivităților comerciale dintre China și alte piețe europene. Unii analiști consideră că acest proiect va contribui de asemenea la relansarea rolului Asiei Centrale pe arena internațională.[1] Dezvoltarea Kazahstanului nu va mai depinde exclusiv de Rusia, ca urmare a inabilității acesteia de a domina în continuare peisajul economic al Asiei Centrale, statul kazah devenind astfel un punct de interes strategic pentru state puternice precum China, Statele Unite sau alte mari state asiatice interesate de extinderea sferei de influență.

Strategia de digitalizare a Kazahstanului se înscrie în sfera eforturilor pe care acest stat le depune pentru a se dezvolta, fiind una dintre cele 15 țări care au în derulare programe naționale de digitalizare.[2] Programul aflat în curs de implementare vizează 5 domenii relevante:[3]

  1. Introducerea tehnologiilor digitale în toate sectoarele economiei;
  2. Schimbarea abordării pe care statul o are cu cetățenii săi de la una tradițională la una digitală: prestarea de servicii să devină una preponderent digitală;
  3. Crearea unui Drum al Mătăsii Digital, ceea ce înseamnă că acest stat își propune crearea și dezvoltarea unei infrastructuri sigure și de mare viteză cu scopul transmiterii, stocării și prelucrării datelor, atât la nivel extern, cât și la nivel intern.;
  4. Dezvoltarea capitalului uman;
  5. Crearea condițiilor necesare pentru antreprenoriatul tehnologic, dar și pentru consolidarea legăturilor dintre mediul de afaceri, stat și mediul științific.

Președintele Kazahstanului- Nursultan Nazarbayev a prezentat public estimări conform cărora economia va înregistra o creștere de 30% prin implementarea programului de digitalizare.[4]

Dincolo de digitalizarea activității din sfera publică ale Kazahstanului, efecte notabile vor fi remarcate în sectorul industrial. Impactul este privit din perspectiva conform căreia acest stat va intra în categoria țărilor cu venituri mari, industria energiei fiind unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei asupra căruia este îndreptată atenția. Reechiparea tehnologică a sectoarelor industriale de bază este programată să aibă loc până în anul 2025.

Kazahstanul a luat drept exemplu inițiativa Industry 4.0, provenită dintr-o altă inițiativă din anul 2011, prin care politicieni, oameni de știință și oameni de afaceri și-au manifestat interesul și au studiat necesitatea creșterii competitivității industriei manufacturiere din Germania. Primii pași în implementarea unui astfel de program în Kazahstan au fost inițiați de către Ministerul pentru Investiții și Dezvoltare și de către Institutul de Dezvoltare a Industriei. Pe data de 10 mai 2017 a fost semnat un acord cu Societatea Fraunhofer pentru Progresul Cercetării Aplicate.[5] Pe data de 18 mai 2017, a fost semnat un acord cu compania Nokia. De asemenea, sunt în pregătire și negociere și alte acorduri pe care Kazahstanul le va semna cu alte entități externe în vederea implementării programului de digitalizare.

Un alt demers pe care statul îl face în această direcție este elaborarea Strategiei Naționale de Investiții pe perioada 2018-2022, cu sprijinul Băncii Mondiale. Printre altele, strategia promovează investiția în industrii cu potențial activ și în industrii cu potențial promițător.[6] În categoria industriilor cu potențial activ se încadrează prelucrarea petrolului, industria constructoare de mașini, industria alimentară, precum și prelucrarea mineralelor, a petrolului și gazului. În cea de-a doua categorie prevăzută de strategie se încadrează finanțele și turismul.

Un loc important în rândul digitalizării sectoarelor economice îl ocupă sectorul energetic. Ministrul Energiei, Kanat Bozumbayev, a prezentat public câteva măsuri, care fac parte din Programul Kazahstanul Digital, iar scopul acestora este introducerea sistemelor informatice în sectorul energetic. Măsurile propuse sunt următoarele:[7]

  1. SanaField va permite creșterea calității și volumului de petrol produs și va reduce costurile de producție.;
  2. Productivitatea întreprinderilor miniere de uraniu va crește cu până la 10% prin intermediul sistemului Mine Digitale.;
  3. Va fi implementat un sistem informatic de contabilizare a petrolului, fapt care va conduce la reducerea economiei subterane din acest domeniu, sporind colectarea impozitelor ce rezultă din extracție, pregătire, prelucrare, transport, vânzare sau export de petrol.;
  4. Pentru a asigura accesul egal și nediscriminatoriu al companiilor și organizațiilor furnizoare de gaz, dar și pentru a împiedica distribuirea irațională a gazului, va fi creat sistemul numit Soldul previzionat al gazului petrolier lichefiat.;
  5. Pentru organizarea unor licitații transparente, va fi creat programul numit Licitația online a programelor. Acesta va exclude contactul direct dintre oficialii statului și întreprinzători.;
  6. Pentru întreținerea întreprinderilor producătoare de petrol va fi creat un sistem automat de întreținere.;
  7. Va fi creat un sistem informatic pentru monitorizarea protecției mediului, oferind accesibilitate asupra informațiilor în timp real.;
  8. Vor fi introduse tehnologiile inteligente pentru sporirea eficienței industriei enrgetice a țării.

Strategia extinsă de digitalizare pe care Kazahstanul o are nu se întinde doar până în 2022, ci chiar până în 2050, în funcție de dificultatea de implementare a obiectivelor propuse. O altă problemă cu care se confruntă Kazahstanul în domeniul energetic nu este doar digitalizarea, ci și încercarea de a reduce dependența economică și energetică de petrol și gaz, fapt pentru care oficialii și-au propus ca până în 2050, 50% din totalul energiei să provină din surse regenerabile.[8] Obiectivul central al strategiei este ca acest stat să ajungă în topul celor mai dezvoltate 30 de țări ale lumii.[9]

Evoluția Kazahstanului demonstrează că Asia Centrală nu este o regiune statică, ba chiar se angrenează în perspective deloc ușoare, dar evolutive. Procesul de digitalizare întreprins de statul kazah este o cale sigură de a evolua din toate punctele de vedere, nu doar din perspectivă economică, doar în măsura în care autoritățile își vor menține acest interes până la finele strategiei pe care au adoptat-o. Cel mai rapid efect de dezvoltare economică îl va avea digitalizarea sectorului energetic, dar și a celorlalte sectoare industriale.

Îmbinarea cercetării științifice cu dorința mediului de afaceri de a dispune de un mediu prielnic, modern și digitalizat, dar și cu obiectivele pe care Kazahstanul le are în această direcție, va transforma acest stat într-un exemplu pentru toate republicile ex-sovietice și va avea potențialul de a deveni o Estonie a Asiei Centrale.


[1] Kemal Kirișci, Philippe Le Corre, The new geopolitics of Central Asia: China vies for influence in Russia’s backyard. What will it mean for Kazakhstan?, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[2] ***Digital Kazakhstan: current state of affairs and prospects for future, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[3] Ibidem.

[4] ***Digitalization should increase Kazakhstan’s economy by 30% – Nazarbayev, în’s_economy_by_30__nazarbayev, accesat la data de 29 iunie 2018.

[5] ***Industry 4.0: How the Fourth Industrial Revolution works, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[6] ***Government prepared a package of measures to increase foreign direct investment in Kazakhstan, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[7] ***It is planned to introduce modern technological systems to the energy sector of Kazakhstan, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[8] ***Kazakhstan puts focus on renewable energy, în, accesat la data de 29 iunie 2018.

[9] ***New opportunities under the fourth industrial revolution, în, accesat la data de 29 iunie 2018.


Cristian Istrate

Kazakhstan is one of the former Soviet states in search of their own identity after 1991 and a rediscovery of a road leading to an accelerated development. A crucial opportunity for this country comes from China and its The New Silk Road project. The aim of this initiative is to strengthen and improve the commercial connectivities between China and other European markets. Some analysts believe that the flagship project will also contribute to relaunching Central Asia’s role in the current globalized world.[1] Kazakhstan’s development will not depend solely on Russia anymore due to its inability to dominate Central Asia’s economic market, therefore, Kazakhstan has become a strategic point of interest for powerful states like China, the United States or other Asian states looking to expand their interests.

Kazakhstan’s digitalization strategy is part of the nation’s long term development plan, being one of  15 countries which have ongoing nation-wide digitalization programs.[2] The Kazakh program under implementation targets 5 relevant areas:[3]

  1. Introduction of digital technologies in all sectors of the economy;
  2. Changing the state’s approach to its citizens from a traditional to a digital one: providing predominantly digital services;
  3. Creating a Digital Silk Road, which means that this country aims to create and develop a secure and high-speed infrastructure for the purpose of transmitting, storing and processing data, both externally and internally;
  4. Developing human capital;
  5. Create the necessary conditions for technological entrepreneurship, but also to strengthen the connections between the business environment, the state and the scientific environment.

Kazakh President Nursultan Nazarbayev has publicly submitted estimations for its expected impact and according to them, the economy will see a 30% growth after its implementation of this program.[4]

Beyond the digitalization of Kazakhstan’s public spheres of activity, other effects will be noticeable in the industrial sector. The impact is predicted from the perspective that this state will rise to through the ranks of high-income countries, the energy industry being one of the most important sectors of the economy that attention is focused on. Technological upgrading of the basic industrial sectors is scheduled to take place by 2025.

Kazakhstan has taken the example of the Industry 4.0 initiative, which comes from another 2011 initiative where politicians, scientists and business people showed interest and studied the necessity of increasing the competitiveness of the German manufacturing industry. The first steps in implementing such a program in Kazakhstan were initiated by the Ministry of Investment and Development and by the Institute for Industry Development. On May 10, 2017, an agreement had been signed with the Fraunhofer Society for the Progress of Applied Research.[5] On May 18, 2017, an agreement with Nokia had been signed. There are other agreements in preparation and negotiation and Kazakhstan will sign them with other external entities to implement the digitization program.

Another step that Kazakhstan makes in this direction is the elaboration of the National Investment Strategy for the period 2018-2022, with the support of the World Bank. Among other things, the strategy promotes investment in potentially active industries and promising industries.[6] The category of potentially active industries includes oil processing, machinery industry, food industry, as well as the processing of minerals, oil and gas. In the second category provided by the strategy may be included finance and tourism.

An important part of the digitalization of the economic sectors is the energy sector. The Minister of Energy Kanat Bozumbayev has publicly presented several measures, part of the Kazakhstan Digital Program, and their aim is to introduce informatic systems in the energy sector. The proposed measures are:[7]

  1. SanaField will allow increased quality and volume of oil production and will reduce production costs .;
  2. Productivity of uranium mining enterprises will increase by up to 10% through the Digital Mines system.
  3. An oil accounting system will be implemented, which will reduce the underground economy in this area by increasing the collection of taxes resulted from the extraction, preparation, processing, transport, sale or export of oil.
  4. In order to ensure equal and non-discriminatory access of companies and gas supplying organizations, and to prevent the irrational distribution of gas, the system called The balanced liquefied petroleum gas will be created;
  5. To organize transparent auctions, the program called Online Auction of Programs will be created. It will exclude direct contact between state officials and entrepreneurs;
  6. An automatic maintenance system shall be established for the maintenance of the oil-producing enterprises .;
  7. An information system for monitoring environmental protection will be created, providing accessibility to real-time information;
  8. Intelligent technologies will be introduced to increase the efficiency of the country’s energy industry.

The extensive digitalization strategy of Kazakhstan does not extend until 2022, but even to 2050, depending on the difficulty of implementing the proposed objectives. Another issue of Kazakhstan in the energy field is  the attempt to reduce the economic and energy dependence on oil resources. The kazakh officials have proposed that 50% of the total energy will come from from renewable sources by 2050.[8] The central objective of the strategy is to make Kazakhstan one of the 30 most developed countries in the world.[9]

Kazakhstan’s evolution proves that Central Asia is not a static region, and even engages in difficult and evolving perspectives. The digitalization process in which Kazakhstan engages is a certain way of evolving from all points of view, not only from an economic perspective, only to the extent that the authorities will maintain this interest until the end of the strategy they had adopted. The fastest effect of economic development will be from the reform of the energy sector, but also of the other industrial sectors.

The combination of scientific research with the willingness of the business community to have a favorable, modern and digitalized environment, as well as the objectives Kazakhstan has in this direction, will turn this state into an example for all ex-Soviet republics and will become Estonia of Central Asia.




[1] Kemal Kirișci, Philippe Le Corre, The new geopolitics of Central Asia: China vies for influence in Russia’s backyard. What will it mean for Kazakhstan?, în, accessed on 29 June 2018.

[2] ***Digital Kazakhstan: current state of affairs and prospects for future, în, accessed on 29 June 2018.

[3] Ibidem.

[4] ***Digitalization should increase Kazakhstan’s economy by 30% – Nazarbayev, în’s_economy_by_30__nazarbayev, accessed on 29 June 2018.

[5] ***Industry 4.0: How the Fourth Industrial Revolution works, în, accessed on 29 June 2018.

[6] ***Government prepared a package of measures to increase foreign direct investment in Kazakhstan, în, accessed on 29 June 2018.

[7] ***It is planned to introduce modern technological systems to the energy sector of Kazakhstan, în, accessed on 29 June 2018.

[8] ***Kazakhstan puts focus on renewable energy, în, accessed on 29 June 2018.

[9] ***New opportunities under the fourth industrial revolution, în, accessed on 29 June 2018.

Ethnic Nationalism: a barrier for Central Asian cooperation

Bianca Cristina Pârvu

The Central Asian region, which includes Kazakhstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kyrgyzstan and Tajikistan, incorporates in its structure a large number of different ethnic groups scattered throughout the territory. Due to the area’s long history of tribalism, changing geopolitical influences, border demarcation woes and competition among local groups, Central Asia’s development was consistently slowed down by a lack of intra-regional cooperation, accentuated in 1991 by the newly independent states’ search for an identity. The essential factor standing at the basis of a reluctance for regional cooperation is the omnipresence of nationalism and ethnic tensions.

For one, Central Asia’s modern regional architecture was highly influenced by its Russian neighbour. Under Czarist power, in the 19th century, Central Asia was divided in two main areas: Turkestan (Governor-General of Turkestan) and Steppeoblasti[1], which was dominated by tribalism. Later on during Soviet regime[2], borders were retraced in 1936 for new divisions – Khiva, Bukhara and Kokand.

Joseph Stalin’s politics had an important role in the formation of the identity of  present day nation-states – the first administrative units appeared, where ethnic groups were given hierarchical preferential positions in each state according to their historical dominant areas of activity. Moreover, belonging to an ethnic group entailed different policies on cultural and territorial issues while increasing the overall regional complexity.[3] As a result, the nationalist sentiment started to develop in Central Asia, while simultaneously impacting negatively the relations between the different ethnicities.

The impact was sensitive and intricate in nature- tensions thrived both internally, as tribes were disputing the new areas of influence, as well as regionally, between the newly contoured areas.

After the fall of the USSR and the official emergence of newly independent Central Asian states, the beforementioned effects deepened, the struggles resulting in political instability, border demarcation conflicts, regional competition.[4] For example, in the case of Tajikistan, the internal tribal fights for dominance under the new framework led to a war whose effects are still present.


At a regional level, the Pan-Turkic doctrine was not strong enough to influence Central Asia, just like Eurasianism which did not fully expand into the region, supported only by Kazakhstan.[5]

In contrast to these doctrines, Nationalist impetus were adopted from the beginning by Kazakhstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kyrgyzstan and Tajikistan. Eventually, ethnic nationalism was adopted by all five republics to distinguish their own ethnic group from the minorities in the area, based on official language laws, historical reinterpretations, the creation of myths that reflect the cult of the personality of political leaders and many more.[6]

Unlike in the Soviet period, ethnic nationalism after 1991 was a reaction from inside the states rather than an imposed stance from outside. Also, it determined both the feeling of belonging to a dominant ethnic group, and the exclusion of minorities. Moreover, ethnic nationalism was the evidence that Soviet practices were still present and manifested through the suppression of the rights and freedoms of both institutions and citizens, and through non-democratic elections.

Ethnic nationalism can be considered to be directed towards both externals (mainly Russians and Chinese) and towards internals (citizens of the country) alike. Different practices determine what kind of restrictions will most likely be applied.

Effects of ethnic nationalism directed externally

Nowadays, Turkmenistan and Uzbekistan could be considered as the most authoritarian states, having eliminated political opposition and created state-controlled opposition parties.[7] According to Freedom in the World 2017, Kazakhstan[8], Kyrgyzstan[9] and Tajikistan[10] are not completely free-states, and the only republic closer to the principle of freedom is Kyrgyzstan. An example in this regard is Kazakhstan, which refused to offer dual citizenship to the Russians on its territory while the diaspora Kazakhs enjoy this privilege. Another example is the requirement to know Uzbek, which is the official language, decided by law, and which is a major impediment for ethnic Russians and Tajiks in getting jobs.[11]

Effects of ethnic nationalism directed internally

Modern realities were marked by economic and social inequalities based on close cooperation between political elites and groups of influence. Central Asia was a region traditionally made out of tribes. As a consequence, the political elites, initially high-ranking members of an influential tribe (zhuz) whose resources helped them get in power, maintained the ties, and often gave special preference to their group of origin once settled in their positions. For instance, Uzbekistan’s President Islam Karimov was a member of the Samarkand group, who supported his political endeavours. During his presidency, Karimov also supported the tribe by limiting the influence of other tribes in the government or his decisions, such as Fergana, Bukhara, Khwarazm and Surkash. The same scenario repeated in Kyrgyzstan, where President Askar Akayev was supported by the Sary-Bagysh clan of the Karaka Valley, which led to the marginalization of the southern groups. As we already mentioned, these practices resulted in a civil war in Tajikistan between the Khudjant, Kuliab, Badakhshan and Gissar regional tribes as tensions grew after the country gained independence.

One of the strategies adopted by the new states to mitigate the effects of ethnic tensions was to encourage the formation of a new national identity based on common traditions.


To sum up, the ethnic nationalism encouraged during Soviet time to diminish tribalism and ease control, along with the competition for influence between Central Asian states, had negative consequences from an ethnic, religious, social and political point of view which persist and affect the level of trust between regional players.

To address this on the long term, political decision-makers need to be aware of the effect of current problems on the regional stability and sustainability of development projects where cooperation is mandatory to solve common issues.


[1] De Paul Georg Geiss, Pre-tsarist and Tsarist Central Asia: Communal Commitment and Political Order in Change,Routledge, 2004, p.155.

[2] Uriintuya Batsaikhan și Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.3

[3] Robert L. Canfield și Gabriele Rasuly-Paleczek, Ethnicity, Authority, and Power in Central Asia, New Games Great and Small, p.86- 99.

[4] Uriintuya Batsaikhan și Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.11.

[5] Marlène Laruelle, Russia’s Central Asia Policy Russia’s Central Asia Policy and the Role of Russian Nationalism, SILK ROAD PAPER SILK ROAD PAPER April 2008, p. 56-57.

[6] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, p. 44.

[7] idem, pp. 47-52.

[8] Freedom in the World 2017, Kazahstan, .

[9] Freedom in the World 2017, Kyrgyzstan, .

[10] Freedom in the World 2017, Tajikistan, .

[11] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, pp.53-56.

Naționalismul etnic – o barieră pentru cooperare în Asia Centrală

Bianca Cristina Pârvu

Asia Centrală, cuprinzând republicile Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan, se bucură de prezența unor numeroase grupuri etnice diferite răspândite asimetric pe teritoriul său. Ca urmare a istoriei îndelungate caracterizate de tribalism, schimbări ale alianțelor geopolitice, probleme privind trasarea frontierelor și competiția între grupurile locale, dezvoltarea Asiei Centrale a încetinit în mod considerabil din cauza lipsei cooperării intraregionale, accentuată de obținerea independenței în anul 1991, când noile entități formate își conturau o identitate proprie. Factorul esențial care stă la baza reticenței în cooperarea intraregională este omniprezența naționalismului și a tensiunilor etnice.

Pentru început, arhitectura regională modernă a Asiei Centrală a fost puternic influențată de către vecinul său rus. Sub puterea țaristă, în secolul al XIX-lea, Asia Centrală a fost împărțită în două zone principale- Turkestan (Guvernul General al Turkestanului) și Steppe–oblasti[1] care a fost dominat de tribalism. Mai târziu, în timpul regimului sovietic[2], frontierele au fost retrasate, în 1936, apărând noi divizii – Khiva, Bukhara și Kokand.

Politicile lui Iosif Stalin au jucat un rol important în ceea ce privește conturarea identității  republicilor de astăzi. În această perioadă au fost create noi unități administrative în care grupurile etnice au primit poziții ierarhice preferențiale în fiecare stat, proporțional numărului și zonei  dominante de activiate. În plus, apartenența la un grup etnic antrena politici diferite în concordanță cu aspectele culturale și teritoriale, mărind în același timp complexitatea regională[3]. Drept urmare, sentimentul naționalist a început să se dezvolte în Asia Centrală, afectând simultan în mod negativ relațiile dintre diferitele etnii.

Impactul a fost sensibil și complex în natura sa deoarece tensiunile s-au dezvoltat atât pe plan intern, unde triburile au contestat noile domenii de influență, cât și pe plan regional, între zonele nou conturate.

După căderea URSS-ului și apariția oficială a noilor state independente din Asia Centrală, efectele menționate anterior s-au adâncit, luptele interne au dus la instabilitate politică, la conflictele de demarcare a frontierelor, dar și la creșterea concurenței regionale[4]. De exemplu, în cazul Tadjikistanului, luptele interne tribale pentru dominație în noul cadru au rezultat într-un război ale cărui efecte sunt încă prezente și azi.


La nivel regional, doctrina pan-turcică nu era suficient de puternică pentru a influența Asia Centrală, la fel ca eurasianismul care nu s-a extins pe deplin în regiune, fiind sprijinit doar de Kazahstan[5]. În contrast cu aceste doctrine, impulsul naționalist a fost adoptat încă de la început de Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. În cele din urmă, naționalismul etnic a fost adoptat de toate cele cinci republici pentru a distinge propriul grup etnic de minoritățile din zonă, pe baza legilor oficiale, reinterpretărilor istorice, crearea de mituri care reflectă cultul personalității liderilor politici și altele similare[6]. Spre deosebire de perioada sovietică, naționalismul etnic după 1991 a fost o reacție din interiorul statelor, nu o poziție impusă din afară. De asemenea, a determinat atât sentimentul apartenenței la un grup etnic dominant, cât și excluderea minorităților. Mai mult, naționalismul etnic a fost dovada că practicile sovietice erau încă prezente și s-au manifestat prin suprimarea drepturilor și libertăților atât a instituților cât și a cetățenilor, dar și prin alegeri nedemocratice.

Se poate considera faptul că național etnic este direcționat atât către exterior (către ruși și chinezi), cât și către interior (către cetățeni ai țării din grupuri etnice minoritare). Practicile diferite determină ce fel de restricții vor fi cel mai probabil aplicate.

Efecte ale naționalismului etnic direcționate extern

Astăzi, Turkmenistanul și Uzbekistanul ar putea fi considerate cele mai autoritare state regionale, după eliminarea opoziției politice și crearea unor partide de opoziție controlate de stat[7]. Potrivit Indicelui Libertății din 2017,  nici Kazahstan[8], Kârgâzstan[9] și Tadjikistan[10] nu sunt complet state libere, iar singura republică mai apropiată de principiul libertății este Kârgâzstanul. Un exemplu în această privință este Kazahstanul, care a refuzat să ofere cetățenilor dubla cetățenie rușilor de pe teritoriul său, în timp ce kazahii din diaspora se bucură de acest privilegiu. Un alt exemplu în acest sens este impunerea cerinței de cunoaștere a uzbecii, limba oficială a Uzbekistanului, hotărâtă prin lege și care reprezintă un impediment major pentru rușii și tadjicii etnici pentru obținerea de locuri de muncă[11].

Efecte ale naționalismului etnic direcționate intern

Status quo-ul regional a fost marcat de inegalitățile economice și sociale bazate pe o strânsă cooperare între elitele politice și grupurile de influență. Asia Centrală a fost o regiune formată în mod tradițional din triburi. Prin urmare, elitele politice, inițial membri cu poziții înalte în triburi influente, ale căror resurse le-au ajutat să acceadă la  putere, au menținut legăturile și adesea, au acordat o preferință specială grupului lor de origine odată stabilite în pozițiile lor. De exemplu, președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, a fost membru al grupului Samarkand, care a sprijinit eforturile sale politice. În timpul președinției sale, Karimov a susținut și tribul, limitând influența altor grupuri concurente în guvern sau deciziile sale, cum ar fi Fergana, Bukhara, Khwarazm și Surkash. Același scenariu a fost repetat în Kârgâzstan, unde președintele Askar Akayev a fost susținut de clanul Sary-Bagysh din Valea Karaka, care a condus la marginalizarea grupurilor sudice. După cum am menționat deja, aceste practici au condus la un război civil în Tadjikistan între triburile regionale Khudjant, Kuliab, Badakhshan și Gissar, pe măsură ce tensiunile au crescut după ce țara și-a câștigat independența. Una dintre strategiile de diminuare a efectelor tensiunilor etnice adoptate de noile state a fost încurajarea formării unei noi identități naționale bazate pe tradiții comune.


În concluzie, naționalismul etnic încurajat în timpul perioadei soviectice cu scopul de a diminua tribalismul și a ușura controlul, alături de concurența pentru influență între statele din Asia Centrală, a avut consecințe negative din punct de vedere etnic, religios, social și politic care persistă și afectează nivelul de încredere între actorii regionali.

Pentru a aborda acest aspect pe termen lung, factorii politici de decizie trebuie să fie conștienți de efectul actual al problemelor asupra stabilității regionale și durabilității proiectelor de dezvoltare în care cooperarea este obligatorie pentru rezolvarea problemelor comune.



[1] De Paul Georg Geiss, Pre-tsarist and Tsarist Central Asia: Communal Commitment and Political Order in Change,Routledge, 2004, p.155.

[2] Uriintuya Batsaikhan, Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.3.

[3] Robert L. Canfield și Gabriele Rasuly-Paleczek, Ethnicity, Authority, and Power in Central Asia, New Games Great and Small, p.86- 99.

[4] Uriintuya Batsaikhan, Marek  Dabrowski, Central Asia at 25,  Policy contribution, 2017, p.11.

[5] Marlène Laruelle, Russia’s Central Asia Policy Russia’s Central Asia Policy and the Role of Russian Nationalism, SILK ROAD PAPER SILK ROAD PAPER April 2008, p. 56-57.

[6] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, p. 44.

[7] idem, pp. 47-52.

[8] Freedom in the World 2017, Kazahstan,

[9] Freedom in the World 2017, Kyrgyzstan,

[10] Freedom in the World 2017, Tajikistan,

[11] YILMAZ BINGOL, Nationalism and Democracy in Post-Communist Central Asia, Asian Ethnicity, Kocaeli University, Volume 5, Number 1, February 2004, pp.53-56.